Tesla – nou brand pe piața televizoarelor în România

Tesla – nou brand pe piața televizoarelor în România

28 Iul 2018 Televizoare

Tesla este un brand relativ tânăr, fără legătură cu Teasla Motors al lui Elon Musk, ce a prezentat recent noile serii de televizoare – Seria 3,6 și 9. Numele este inspirat de Nikola Tesla, desigur, celebrul om de știință sârb. Brand-ul aparține firmei Comtrade Productions din anul 2014.

Primul produs lansat de către brandul Tesla a fost o tabletă, iar în prezent portofoliul lor este format din 4 categorii de produse: tablete, smartphone-uri, televizoare și aparate de aer condiționat. Există planuri de extindere a portofoliului în viitor, cu modele de electrocasnice mari: frigidere, mașini de spălat vase, mașini de spălat.

Pe piața din România, începând cu a doua jumătate a anuui 2018, brandul Tesla a lansat două categorii de produse: televizoare și aparate de aer condiționat, urmând ca în lunile următoare să fie introduse și electrocasnicele mari și telefoanele mobile.

În cadrul evenimentului de presă de acum câteva zile, desfășurat în incinta AMCKart Tunari, înainte să ne plimbăm cu toate cart-urile lor și să ne întrecem cu reprezentanții Comtrade Distribution și Tesla, am făcut cunoștiință cu câteva din modelele pe care Comtrade Productions, prin brandul lor Tesla, dorește să le lanseze în România. Acestea vor să ofere o calitate bună la un preț rezonabil.

Televizoarele din brandul Tesla se împart în 3 serii: Seria 3, Seria 6, Seria 9, denumite așa pentru că erau numerele preferate ale lui Nikola Tesla.

Seria 3, gama entry level, este compusă din modele de maxim 49inch, Standard sau Smart TV, contrast 100000:1, unghiuri de vizualizare de 178 grad, rezoluții FHD, pe un panou LED A+, produs de LG. Acestea au player media USB care citește majoritatea formatelor, inclusiv MKV.

Seria 6 oferă toate dotările pe care le are Seria 3, dar la o rezoluție 4K și un sistem de operare Opera. Prin intermediul acestuia poți naviga pe Internet, Youtube, poți umbla pe conturile de Social Media și diverse jocuri. Aplicațiile Facebook și Youtube vin preinstalate. Mărimile disponibile sunt de 43, 49 sau 55 inchi.

Seria 9, vârful de gamă al Tesla, vine cu sistem de operare certificat Android TV. Astfel vei avea acces la toate facilitățile oferite de sistemul de operare Android și a magazinului Google Play direct pe TV-ul din sufragerie. Poți instala și rula orice joc disponibil pe Google Play, cu ajutorul telecomenzii Bluetooth disponibilă standard în pachetul TV-ului, sau poți conecta până la 4 dispozitive (Controller sau orice altceva) prin Bluetooth, pentru a a vea un control mai bun al jocurilor. Telecomanda Bluetooth are și microfon incorporat pentru a prelua comenzi vocale, inclusiv în limba română. Televizorul vine și cu un modul Chromecast integrat, pentru a putea sincroniza și viziona conținut multimedia de pe telefon sau tabletă. Construcția este complet metalică, iar marginile televizorului arată foarte bine și lasă o impresie premium.

Informații suplimentare despre modelele Tesla și lista magazinelor partenere o puteț găsi aici.

Modelul de vârf este disponibil la PCGarage, varianta de 140cm, la prețul de aproximativ 2.500lei

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Shares