Un concert pentru gameri – Game Heroes

Un concert pentru gameri – Game Heroes

14 Apr 2018 Gaming, Muzica

După mai multe concerte dedicate compozițiilor muzicale din filme celebre, a venit rândul să ascultăm live și coloana sonoră din jocuri cunoscute.

Goethe-Institut și Radio România prezintă Game Heroes, un concert unde Orchestra Națională Radio va interpreta muzică din Super Mario Bros, Angry Birds, Bioshock 2 și Chrono Cross. Concertul va avea loc pe data de 04 mai 2018, la Sala Radio, începând cu ora 19:00.

Game Heroes_2

Game Heroes își propune să facă cunoscut și în România conceptul de concert cu muzică din jocuri video susținut de o orchestră simfonică, un concept bine cunoscut la nivel global. Game Heroes constă în interpretarea lucrărilor muzicale a șapte compozitori care colaborează cu companii și studiouri de jocuri cunoscute la nivel internațional. Concertul va fi susținut de către Orchestra Națională Radio și va fi condus de dirijorul Ștefan Geiger*.

Programul complet al concertului Game Heroes:

Benny Oschmann – THE RAVEN – LEGACY OF A MASTER THIEF. OVERTURE
Ari Pulkkinnen – ANGRY BIRDS
Garry Schyman – BIOSHOCK 2.SUITE
Koji Kondo – SUPER MARIO BROS MEDLEY/ live gaming cu MALTERNATIV)
Yasunori Mitsuda – CHRONO CROSS. SUITE
Lucrări noi pentru trailere de jocuri video, realizate de tineri compozitori:
Konstantin Kemnitz/Dominik Schuster – THE LEGEND OF ZELDA: SKYWARD SWORD
Robin Becker / Levente Kovacs – SUPER MARIO 3D WORLD
Bogdan Pintilie /Ionuț Teodorescu /Victor Filip – DREAMS

În cadrul evenimentului Game Heroes va avea loc și un concurs dedicat tinerilor compozitori. Concurenții sunt Bogdan Pintilie, Ionuț Teodorescu și Victor Filip care au fost selectați în urma unui workshop de compoziție muzicală cu tematică din jocuri video, în noiembrie 2017, la Universitatea Națională de Muzică București. Workshop-ul a fost condus de compozitorul german Dominik Schuster, câștigătorul ediției German Game Music Award 2012. Dominik Schuster și dirijorul Ștefan Geiger au selectat cele trei lucrări finaliste.

Bilete

Game Heroes va avea loc la București, pe data de 04 mai 2018, la Sala Radio, pe strada General H.M. Berthelot nr. 60-64.

Biletele sunt disponibile pe bilete.ro, la oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio semnalizate pe bilete.ro și casa de bilete a Sălii Radio. Prețul unui bilet diferă în funcție de categoria selectată: categoria 1 – 30 Lei, categoria 2 – 25 Lei, categoria 3 – 20 Lei. Prețul pentru elevi, studenți și pensionari este de 12 Lei.

*Ștefan Geiger este co-fondatorul și președintele comitetului de jurizare a German Game Music Award, un concurs realizat în colaborare cu Radio Bremen, care oferă o platformă de comunicare pentru tinerii compozitori, realizatori de proiecte muzicale pentru jocuri video. Din 2016, el este dirijor titular al Orchestrei Simfonice Parana, iar de-a lungul timpului a lucrat cu orchestre precum Schleswig-Holstein Festival Orchester, Ensemble Resonaz, Würzburger Philharmoniker, Nürnberger Symphoniker, Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, Orchestra Filarmonică de Stat Transilvania, Orchestra Română de Tineret și multe altele.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Shares