Zilele Canon la F64

F64, cel mai mare magazin foto-video din România, și Canon anunță “Zilele Canon”, un eveniment care se va desfășura în perioada 15-18 iulie în sala expozițională a magazinului și cuprinde trei prezentări fotografice, o tură foto, oferte speciale la echipamente foto-video și un concurs dedicat fotografiei de vară. Cea mai bună imagine va fi recompensată cu o imprimantă Canon Selphy.

Eu una abia aștept ofertele speciale Canon, m-ar interesa un obiectiv foto pentru DSLR-ul meu Canon 600D.

În prima zi a evenimentului, 15 iulie 2015, începând cu ora 19.00, Tatiana Volontir va susține prezentarea “Lumina naturală în portretul artistic”. Prin fotografia de portret, ea caută mereu oglindire în oameni.

Zilele Canon - Tatiana Volontir

Zilele Canon din 16 iulie aduc la F64, tot începând cu ora 19.00, prezentarea “Inspirație, basme și fashion” sustinuță de Andreea Retinschi. Pasiunea pentru lumea imaginilor a început cu un curs de fotografie pe film, în liceu, și continuă astăzi cu dorința de a transmite povești prin fotografiile sale. Participanții vor învăța trucuri despre fotografia de modă și despre cum să ne păstrăm imaginația vie.

Zilele Canon - Andreea Retinschi

Pe 17 iulie, de la ora 19.00, Dorin Bofan le va vorbi participanților despre fotografia de  natură. Cei prezenți în sală vor afla cum a început povestea lui Dorin, vor afla despre căutările sale continue, dar și ideile din spatele lucrărilor sale. De-a lungul carierei sale, Dorin și-a văzut fotografiile publicate în reviste precum National Geographic Romania, National Geographic Traveler, Photo Magazine, FOTO4all, GDT Forum Naturfotografie și multe altele.

Zilele Canon - Dorin Bofan

În ultima zi, pe 18 iulie, începând cu ora 16.00, Cătălin Georgescu invită pasionații de plimbări fotografice la o tură foto prin campusul Universității Politehnica pentru a experimenta compoziții urbane și pentru a învăța cum să se folosească de jocul de lumini și umbre.

Zilele Canon - Catalin Georgescu

Mai multe informații despre cei patru fotografi și evenimentele organizate alături de ei găsești pe blogul F64.

You may also like...

Leave a Reply

Shares