World of Instagram II – Smart Instagram Influence

În luna martie am participat la primul eveniment educativ dedicat în exclusivitate comunității de instagrameri din România - World of Instagram, primul eveniment menit să te învețe cum să faci poze reușite (cum să te folosești de un setup, de lumini), ce hashtag-uri să folosești, la ce ore să postezi, ce filtre sau aplicații de editare sunt mai potrivite, cum să îți crești numărul de followeri și cum să organizezi campanii contra-cost.

Cover WoI

M-am bucurat că la eveniment am aflat tot ce era pe lista de subiecte, s-a discutat în detaliu despre toate aspectele de mai sus și multe altele. A fost un eveniment perfect pentru începători, dar și pentru cei ca mine care folosesc un pic greșit Instagramul. Eu, înainte să particip la acest eveniment, postam foarte multe poze fără să țin cont de oră, de aspectul general al pozelor – respectarea unui categorii, tematică sau a unor culori predominante, pur și simplu postam orice poză voiam eu să o păstrez, iar mai toate pozele de pe Facebook erau mai întâi urcate pe Instagram și apoi dădeam share pe Facebook.

De la prima ediție World of Instagram am învățat că trebuie să respect o tematică, să fiu mai atentă la ce oră postez și cu ce frecvență (nu mai mult de trei poze pe zi), să nu pun chiar orice poză (mai ușor cu selfie-urile) și să aleg mai cu grijă efectele folosite. Mi-am făcut cont de business ca să văd exact ce reach eu pozele mele, la ce oră sunt mai mulți followeri online și ce tip de poze prinde mai bine. Mai am de lucrat la hashtag-uri, nu mă pot învăța să pun zeci de hashtag-uri, mi se pare foarte ciudat.

De când am început să aplic o mare parte din lucrurile învățate la prima ediție World of Instagram, contul meu de instagram a crescut ca număr de followeri destul de mult, like-urile la postări s-au înmulțit, dar nu au crescut chiar așa mult precum speram. Trebuie neapărat să pun mai multe hashtag-uri :D cred că asta e cheia succesului.

Vizual Concurs WoI2

Deși acum mă descurc ceva mai bine cu aplicația de Instagram, mai am multe de învățat, așa că a doua ediție a World of Instagram vine exact la fix. De data asta evenimentul are ca temă – Smart Instagram Influence - voi învăța cum să devin instagramer „cu diploma” și un model de urmat. Interesant, nu?

Cea de-a doua ediție World of Instagram are loc pe 21 iunie, de la ora 19.00, la Seeds for Happiness. Iar vestea bună pentru voi este că pot lua cu cititor cu mine. O să organizez un concurs pe pagina mea Instagram ca să aleg persoana care o să mă însoțească. Revin cu detalii despre concurs.

Programul evenimentului:

18.30-19.00 Primirea invitatilor
19.00-19.40 Business Accounts, Engagement, Community Management Ana MateiDigital Marketer
19.40 – 20.00 Pauza- interactiune cu brandurile partenere
20.00-20.30 Ce urmareste un brand la un Influencer pe Instagram? Duo – Brutariile Paul si agentia Golin Romania
20.30 – 20.40 Pauza – interactiune cu brandurile partenere
20.40 – 21.00 Influencer – poveste proprie Roxana & Andrei -@Prinlume

 

Parteneri: Paul Romania, Lipton, LA STRADA, Organic Gate, Tezyo, LAMONZA, Tchibo Romania, Pure Shapes, Aqua Carpatica, Domeniile Samburesti.

You may also like...

Leave a Reply

Shares