Știai că poți vedea reclame și pe Instagram?

La fiecare câțiva ani, publicitatea se schimbă și la fel se întâmplă și cu mediul unde este afișată. Cea mai mare schimbare din 2015 vine odată cu deschiderea anunțurilor pe Instagram la nivel mondial. Sunt peste 300 de milioane de utilizatori ai acestei aplicații și interacțiunea este la unul dintre cele mai ridicate niveluri (în comparație cu produse rivale). De asemenea, până acum au fost încărcate pe Instagram peste 30 de miliarde de fotografii. Today’s, agenție de marketing online, a analizat cifrele de care ar trebui să țină cont brandurile când vor trece la publicitatea pe această rețea socială.

Deși folosesc zilnic instagram, până acum nu am întâlnit vreo reclamă, sau a fost atât de bine integrată încât nici nu am observat.

image_458

Instagram a fost lansată în 2010, iar din luna septembrie a acestui an a permis accesul la platforma de anunțuri pentru toată lumea. Inițial, accesul era doar pentru Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Australia, Germania și Franța. La începutul lui 2015, când doar aceste țări aveau acces la platforma de advertising, o campanie putea începe de la 50.000 de dolari, potrivit unor estimări ale analiștilor din acest domeniu. Spre comparație, în 2014, costul ajungea și la un milion de dolari într-o vreme în care publicitatea pe Instagram era văzută ca un serviciu premium. În prezent, ca platformă de advertising, Instagram funcționează pe modelul CPM (cost per mia de afișări) și se folosește, în principal, ca un instrument de branding cu creații proprii: ale brandului, ale unor parteneri, etc.

La nivel mondial, marja de cost între care se încadrează CPM pornește de la patru dolari și ajunge la 13 dolari, în funcție de segmentul de audiență căutat și de competitorii pe piață. Pentru reclamele video se calculează un CPV (cost per view), care este de aproximativ 0,02 dolari, aproape de costul din YouTube. În comparație cu Facebook, platforma care deține Instagram, costul poate fi mai mare. La nivel local, Instagram are aproape 330.000 utilizatori, iar 206.000 dintre aceștia au fost activi în august 2015. În aceeași lună au fost publicate peste peste 1,7 milioane cu peste 80 de milioane de like-uri la poze. Când vine vorba de videoclipuri, românii au publicat puțin peste 72.000 și acestea au primit peste 3,3 milioane de like-uri. Cele mai populare hashtag-uri în ultima lună de vară au fost “summer”, “love” și “instagood”. Folosirea hashtag-urilor face mai ușoară popularizarea conținutului, iar Instagram, ca Twitter, se bazează mult pe acest sistem și orice campanie trebuie gândită și în funcție de acestea.

Anunțurile pe Instagram se setează din platforma Power Editor, care dispune de aceleași opțiuni de targetare ca Facebook, fiind disponibile mai multe formate: imagine, video, multi-imagine sau pentru instalări de aplicații mobile. Un detaliu suplimentar interesant este că Facebook, care a cumpărat Instagram cu un miliard de dolari în 2012, domină domeniul publicității pe mobil, 75% din veniturile sale de 3,8 miliarde de dolari venind de pe telefon.

“Publicitatea avea nevoie de Internet pentru a merge mai departe. Pe print, pe stradă și pe TV erai limitat de mediu, dar ne uităm acum la ce pot crea unii oameni folosind Internetul și telefoanele mobile și este incredibil. Pe Instagram sunt mulți tineri, cu vârste între 16 și 24 de ani, care comunică prin poze și video, nu neapărat prin cuvinte. Mediile pe care să te exprimi se schimbă constant, odată cu avansul tehnologic și asemenea se schimbă și pentru publicitate. Ne-am bucura să vedem o explozie a interesului pentru astfel de platforme și în România”, a declarat Marius Lăzărescu, fondator și director Today’s.

You may also like...

1 Response

Leave a Reply

  1. Am vazut si eu ! Nu scapamm de asa ceva! :(

Shares