“Săptămâna Voluntariatului” organizată de Orange

În „Săptămâna Voluntariatului” (9 – 13 noiembrie 2015), mai mult de 70 de angajați ai Orange România au realizat tururi virtuale pentru copii din cinci orașe  îndepărtate de București. Voluntarii au prezentat copiilor prin transmisie directă expoziția Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, prin intermediul tehnologiei 4G și a internetului.

Saptamana Voluntariatului Orange_4

Orange a făcut posibilă această experiență pentru a le arăta copiilor că prin tehnologie și internet pot explora locuri noi din diferite colțuri ale lumii și pot găsi subiecte și idei interesante care să le dezvolte imaginația și creativitatea.

Orange organizează de 3 ani Săptămâna Voluntariatului

Copiii au văzut în direct Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și au învățat despre mastodontul american, despre dioramele care prezintă Marea Neagră, Delta Dunării, viața în savană, în tundră sau cel mai mare deșert al lumii. Ceea ce i-a impresionat însă cel mai mult a fost scheletul gigant Deinotherium gigantissimum, o rudă a elefantului.

Saptamana Voluntariatului Orange_2

Experiența tururilor virtuale a reprezentat o premieră absolută pentru Muzeul Antipa și ne dorim ca această inițiativă să fie continuată. Ne bucurăm că Orange s-a gândit să se adreseze copiilor din orașe mici și îndepărtate de București, care nu au ocazia de a vizita muzeul.Suntem conștienți că tehnologia are un rol important în dezvoltarea muzeelor și a educației în general. Am avut în calcul acest lucru pentru redeschiderea de acum câțiva ani – am vrut să facem expoziția mai interactivă, mai digitală și mai atractivă pentru noile generații”, afirmă Melanya Stan, Director adjunct al Muzeului Național de Istorie Naturală ”Grigore Antipa”.

Evenimentul a fost organizat de către Orange România în parteneriat cu organizația Salvaţi Copiii România, care a facilitat selecția școlilor implicate și a oferit suportul voluntarilor din local.

Adrian Sînă de la Akcent, Călin Goia de la Voltaj, actorii Ioana Ginghină și Dragoș Bucur s-au implicat împreună cu angajații Orange în proiectul ”Săptămâna Voluntariatului” și au fost alături de cei peste 600 de copii în excursia virtuală pe care aceștia au făcut-o la Muzeul ”Grigore Antipa”.

Saptamana Voluntariatului Orange_1

Cele cinci școli ai căror elevi au făcut excursia virtuală cu ajutorul angajaților voluntari Orange și al tehnologiei sunt:

  • Școala Gimnazială Filiași, județul Dolj
  • Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu”, Lugoj, județul Timiș
  • Școala Gimnazială Horea, Cloșca și Crișan, Turda, județul Cluj
  • Liceul „Vasile Conta” Târgu Neamț, județul Neamț
  • Școala Gimnazială Ghimbav, județul Brașov

You may also like...

1 Response

Leave a Reply

  1. o initiativa extrem de buna…in afara tarii noastre se pune mare accnt pe voluntariat…trebuie sa ne dezvoltam si noi aceasta latura! :)

Shares