România reprezentată din nou la finala Microsoft Imagine Cup 2017

În cadrul evenimentului, Microsoft Imagine Cup 2017 din Seattle, SUA, Microsoft premiază cele mai inovatoare și originale proiecte de utilizare a tehnologiei, create și prezentate de elevi și studenți din întreaga lume.

În România, echipa care a câștigat etapa națională, desfășurată la sediul Microsoft România pe 27 aprilie, se numește deTpression și este alcătuită din Vlad Niculescu, Alexandra Ciobîcă și Andrei Isac, studenți ai Universității Politehnice din București. Cei trei au fost mentorați de Daniel Rosner, Lector Facultatea de Automatică și Calculatoare, Departamentul de Calculatoare din cadrul Universității Politehnice din București, manager program InnovationLabs – cel care a mentorat și echipa ENTy, campioana mondială a ediție din 2016 a competiției globale.

ImagineCup3

Proiectul echipei deTpression este o soluție de detecție și monitorizare a depresiei folosind analiza vorbirii și a imaginilor preluate de la pacient.  Acesta trebuie doar să așeze dispozitivul deTpression în colțul camerei sale, iar cu ajutorul unui dispozitiv hardware (Raspberry Pi) sunt realizate înregistrări audio și video ale mediului în care trăiește pacientul. Din aceste înregistrări sunt extrase date care sunt analizate prin rularea a doi algoritmi puternici care permit colectarea de rezultate exacte, utilizate mai apoi la realizarea de statistici legate de potențialul grad de depresie. Acestea sunt trimise în cloud, de unde familia și/sau medicul pacientului respectiv le pot accesa cu ușurință, permițându-le să detecteze și să monitorizeze starea acestuia.

La finala națională Imagine Cup 2017 au participat 13 din cele 14 echipe selectate, fiecare fiind alcătuită din maxim 3 membri, elevi de liceu sau studenți înscriși într-o instituție de învățământ acreditată, din București, Timișoara, Cluj și Bârlad.

Echipele finaliste au avut la dispoziție câte 6 minute pentru a susține prezentarea proiectelor în fața juriului și a realiza un demo. Printre membrii juriului s-a numărat și Flavia Oprea, membru fondator al echipei ENTy, câștigătoarea marelui trofeu Imagine Cup 2016.

ImagineCup2

Primele trei proiecte clasate au fost:

  1. deTpression – soluție de detecție și monitorizare a depresiei, realizată de cei trei politehniști bucureșteni
  2. Mindfully – sistem de detecție timpurie a schizofreniei, dezvoltat de trei studenți din Timișoara
  3. PESNA – platformă pentru crearea de jocuri bazate pe basme, creată de o echipă de elevi de la Colegiul Național Gheorghe Roșca Codreanu Bârlad; proiect recompensat la finele lunii aprilie cu premiul pentru cel mai bun joc original în cadrul celei de-a treia ediții a programului Opening Opportunities.

Finalele naționale Microsoft Imagine Cup au loc în zeci de țări din întreaga lume, fiind organizate de subsidiarele Microsoft regionale și selectează cele mai bune echipe din fiecare țară participantă, pe baza prezentărilor și demo-urilor susținute de acestea. Toate echipele selectate în urma finalelor naționale câștigă o călătorie la finala mondială din Seattle, SUA, unde își dispută titlul de campionă mondială Microsoft Imagine Cup. Câștigătoarea titlului de campionă Microsoft Imagine Cup va intra în posesia marelui premiu de 100,000$ și a trofeului Imagine Cup.

You may also like...

Shares