Review UE Boom 2 – boxa wireless pentru aventurieri

Cred că vă amintiți că am testat boxa Logitech Ultimate Ears Roll în primăvară. A fost cea mai interesantă și cea mai performantă boxă bluetooth pe care am testat-o până atunci. Aspectele care mi-au plăcut cel mai mult: forma specială, rezistența la apă și praf și sunetul clar, se regăsesc și în noul model testat de mine de la Ultimate Ears – Boom 2. 

IMG_1292

UE Boom 2 este o boxă wireless Bluetooth ce răspândește sunetul la 360 de grade, fiind succesorul boxei Boom lansate în 2013. La design sunt aproape identice, dar acum noul model este rezistent la scufundarea în apă, nu doar la stropire. Sunetul a fost îmbunătățit (puterea de emisie este cu 25% mai mare decât a vechiului model), iar gesturi pentru pauză și next au fost adăugate la acest nou model. M-aș fi bucurat dacă Boom 2 avea un design vizibil modificat față de modelul anterior, pentru consumatori contează să se vadă că au cel mai nou model.

Review video UE Boom 2:

Boom 2 vine în șase combinații de culori, toate extrem de puternice și care îți atrag atenția de la depărtare. Nu ai cum să ratezi nici butoanele de volum.

logitech_ue_boom2_main

Cutia este tare interesantă, asemănătoare cu cea de la modelul anterior. În interiorul cutiei de plastic veți găsi cablul de încărcare micro-USB, adaptorul de încărcare (UE și USA) și instrucțiunile de utilizare. Boxa are un singur mod în care intră în cutie ca să fie închisă, ceea ce o face ceva mai greu de pus repede în locașul ei special.

Boxa Boom 2 este proiectată pentru a rezista în orice condiții, în noroi, zăpadă, apă, și chiar și la lovituri puternice. Boom 2 este una din cele mai rezistente boxe audio wireless de pe piață, fără să facă rabat de la calitatea sunetului. Protecția este garantată de standardul IPX7, ceea ca înseamnă că Boom 2 rezistă la imersia în apă de până la un metru adâncime timp de 30 de minute, și la o cădere de la 1,5 metri.

IMG_1331

Sunetul se aude incredibil de bine, bass-ul este destul de bun, vocile sunt clare, iar la volum maxim sunetul este distorsionat foarte puțin (aveți grijă ca boxa să fie amplasată într-un loc neaglomerat, obiectele masive din jurul ei pot afecta calitatea sunetului). Boxa conține două difuzoare active de 45 mm și două radiatoare pasive de 45 x 80 mm. Nu am observat mari diferențe față de sunetul de la boxele mele de la PC, ceea ce m-a impresionat.

Pentru a te conecta la boxa Boom 2 trebuie să pornești Bluetooth-ul pe smartphone, să pornești boxa și apoi să pornești Bluetooth-ul de pe boxă. Poți folosi si aplicația UE Boom ca să controlezi boxa, dar aplicația nu este obligatorie. De pe telefon poți selecta orice melodie, și chiar poți utiliza aplicații de streaming audio precum Zonga sau Deezer.

Cu ajutorul aplicației UE Boom poți controla boxa de la distanță, îi poți face update de software fără să o conectezi la PC și chiar poți conecta mai multe boxe pentru a obține un sunet cu adevărat stereo surround. Mi se pare o opțiune foarte bună pentru a organiza rapid o petrecere, asta dacă ai amici care și-au cumpărat și ei boxa UE Boom 2 (deși cred că merge și cu UE Boom, modelul anterior).

Poți folosi boxa și pentru a prelua apelurile, asta dacă stai foarte prost cu auzul…

IMG_1313

Distanța de la care o poți controla este de până la 33 metri, o distanță foarte mare pentru un astfel de device. Boom 2 este mai mult o boxă pentru cei aventuroși, pentru cei care vor să asculte muzică mereu, în orice locație și pentru cei care călătoresc mult.

Boxa este destul de mare și nu tocmai ușoară, are 548 de grame și un diametru de 67mm. La boxa UE Roll mi-a plăcut mult că avea cabluri elastice cu ajutorul cărora o puteai prinde de orice, Boom 2 nu dispune de astfel de cabluri, doar o poți așeza în plan vertical sau orizontal (dacă suprafața pe care stă nu este înclinată).

Boxa Boom 2 dispune de port jack pentru căștile audio și de o agățătoare ce ascunde un suport pentru prinderea pe trepied.

Durata de autonomie a bateriei se modifică în funcție de volumul la care asculți muzică și de mediul înconjurător (de condițiile de mediu). La un volum mediu poți asculta muzică până la 15 ore, la volum maxim ai o autonomie de 10 ore. Recunosc că nu am reușit să ascult muzică timp de 15 ore în continuu, nici petrecerea de revelion nu cred că ține atât. Bateria se încarcă în 2,5 ore.

IMG_1312

Logitech Ultimate Ears Boom 2 nu este o boxă ieftină, în acest moment costă 900lei, dar prețul ridicat se explică ușor prin calitatea sunetului și prin rezistența în condiții de mediu dificile.

Specificații Ultimate Ears Boom 2:

  • conectivitate Bluetooth și NFC
  • carcasă IPx7, rezistă la apă la adâncime 1 metru pentru 30 de minute și la căzături de la 1,5 metri
  • jack audio de intrare, conector microUSB pentru încărcare și suport pentru așezarea pe trepied
  • două difuzoare de 45 mm, nivel maxim 90 dBA
  • autonomie de până la 15 ore
  • greutate de 548 grame
  • putere 9 watts

You may also like...

1 Response

Leave a Reply

  1. O boxa care le are pe toate din punctul meu de vedere. Sunet puternic, arata bine, rezistenta la apa si socuri, usor de luat oriunde. Nu ai cum sa te plangi de ea, Pana si gama de culori e foarte atractiva

Shares