Produsele Panasonic prezentate la IFA 2017

Panasonic a prezentat foarte produse anul acesta la IFA, sper să aveți răbdare să citiți detalii despre toate. Apropo, știați că Panasonic produce bateriile pentru noile modele Tesla?

Produsele Panasonic de la IFA 2017:


Panasonic RP-HTX80B – căști wireless cu conectivitate Bluetooth

Panasonic a lansat modelul RP-HTX80B de căști wireless – Bluetooth cu microfon incorporat petru apeluri Hands-Free, model cu design retro, disponibil în 4 culori (Negru, Gri, Bej și Roșu) și cu o autonomie de 20 ore de redare cu bateria încărcată complet. Acestea dispun și de funcție de fast-charge.

Acestea au fost concepute având în vedere confortul maxim într-nu design atrăgător în stil retro. Pernițele sunt moi astfel încât presiunea asupra capului să fie minimă. Ele dispun de drivere de 40mm cu magneți din neodium. Inclus este și un control de bas acustic pentru a optmiza mișcarea driverului.

Căștile RP-HTX80B sunt prevăzute cu un acumulator reîncărcabil de mare capacitate – un accesoriu ”must-have”. Având capacitateade a reda 20 de ore continue atunci când sunt încărcate complet și oferind 150 de minute de redare cu o încărcare de doar 15 minute, căștile dispun, de asemenea, și de un microfon încorporat  cu opțiunea de apeluri hands-free.

Panasonic MX-S401 – MX S301 – MX S101 – Mixer manual

Mixerul manual MX S401 este un model cu un sistem de tăiere și amestecare cu patru lame care este gata pentru o multitudine de operațiuni cu ajutorul unui motor puternic și a unui suport pentru o varietate de cuțite și teluri. Siguranța produsului este accentuată prin funcția de blocare a accesului copiilor.

Dotat cu o varietate de accesorii de tăiere și cu un tel, mixerul încorporează funcțiile Low, Pulse și High Speed pentru a tăia uniform și a amesteca mai multe tipuri de lichide. Modul High Speed livrează o turație puternică și continuă pentru tocarea cărnii. Pentru ingrediente mai moi și mai apoase, precum ceapa sau fructele de mare iar modul Pulse va tăia și va amesteca uniform alimentele  Pentru o amestecare mai lentă și egală, modul Low dispune de o pornire lină  ce asigură amestecarea omogenă a friștii și sosurilor.

IMG_5308

Detalii produs

Număr model MX-S401 MX-S301 MX-S101
Culoare Argintiu Negru Alb
Material  Plastic Plastic Plastic
Cuțit mixer 4 lame (lame de amestecare-feliere) 4 lame (lame de amestecare-feliere) 4 lame (lame de amestecare-feliere)
RPM 14500 14500 14500
Putere electrică 800W 800W 800W
Control turație 3 moduri de acţionare 2 (Ridicat – Scăzut) -
Construcție sigură 2 Comutatoare de acționare + Funcție de blocare a accesului copiilor 2 Comutatoare de acționare + Funcție de blocare a accesului copiilor 2 Comutatoare de acționare + Funcție de blocare a accesului copiilor
Poate fi spălat în maşina de spălat vase da da da
Disjunctor da da da
Accesorii atașate Cuțit și tel Cuțit și tel -
Dimensiuni (Hxlxa) 423 x 65 x 74 423 x 65 x 74 423 x 65 x 74
Greutate 820 g 790 g 790 g
Accesorii Suport pentru cuțit, cupă, perie cu spatulă Suport pentru cuțit, cupă, perie cu spatulă Suport pentru cuțit, cupă, perie cu spatulă


Noi modele de televizoare și cel mai mare model OLED TV – Panasonic EZ1000 77 Inch

Noile modele prezentate în cadrul IFA 2017 la Berlin sunt rezultat al colaborării între Panasonic și diverși specialiști de la Hollywood dar și ingineri audio de la Technics. Acestea vor să ofere consumatorilor o calitate superioară a imaginilor HDR pentru gama 4K.

IMG_5301

Modelele de televizoare EZ1000 și EZ950 4K Pro HDR OLED

Panasonic combină cel mai precis și avansat procesor video al său de până acum cu contrastul fără egal și precizia celei mai noi tehnologii de ecran OLED, pentru a vă aduce Hollywood-ul direct acasă într-un mod nemaiîntâlnit. Susținut de noul chipset Studio Colour HCX2 extrem de avansat, cu niveluri de negru fără precedent și oferind cele mai precise culori văzute vreodată, acest televizor are o calitate incredibilă a imaginii.

Coloriști, cercetători și ingineri care activează în cadrul companiilor de post-producție Deluxe Company 3, EFILM și Encore au lucrat cu Panasonic pentru a optimiza și testa modelele de televizor OLED 4K Pro EZ1000 și EZ950. De asemenea, aceștia au aprobat utilizarea EZ1000 ca monitor de referință în sesiunile de gradație a culorilor în producția cinematografică și seriale de televiziune. În plus, Technicolor se implică în  oferirea celor mai impresionante experiențe de vizionare publicului din lumea întreagă, colaborând îndeaproape cu Panasonic pentru dezvoltarea noii tehnologii OLED.

IMG_5314

EZ1000, cât și EZ950, au primit certificarea 4K completă de la THX – distincția de top în ceea ce privește precizia și calitatea imaginii televizoarelor.

Atât EZ1000, cât și EZ950 OLED (Modelele certificate sunt 77EZ1000, 65EZ1000, 65EZ950 și 55EZ950) îndeplinesc standardele “Ultra HD Premium” stabilite de UHD Alliance, actualizate pentru anul 2017. Grupul UHD Alliance (UHDA) – a acordat televizoarelor această recunoaștere ca urmare a unor teste riguroase, incluzând toate aspectele, de la rezoluție și performanța în HDR până la precizia imaginilor și standardul Wide Colour Gamut (WCG).

EZ1000 vine și cu difuzoare cu lame dinamice, optimizat de inginerii de la marca audio Technics. Sistemul conține 13 unități de difuzoare multiple (8 woofere, 4 difuzoare de medii și două twittere, plus un radiator pasiv quad pentru a amplifica sunetele joase).

Rezumat al gamei complete Panasonic TV:

EZ1000: Cea mai înaltă calitate a imaginilor  (65 și 77 de inci)

  • Master HDR OLED – tehnologie avansată și originală Panasonic și filtru negru unic pentru a maximiza avantajele OLED
  • Procesor Studio Colour HCX2 – sistemele 3D look-up tables livrează culori fidele pentru Hollywood Cinema Experience Luminozitate extremă
  • Negru absolut – reproducerea nivelurilor de negru absolut pentru gradație de negru de mare precizie
  • Imagine calibrată la Hollywood

EZ950: O experiență cu adevărat cinematografică Calibrat la Hollywood (65 și 55 inci)

  • 4K UHD OLED TV – următoarea generație de tehnologie TV ce oferă cea mai bună precizie și cel mai bun contrast
  • Procesor Studio Colour HCX2 – sistemele 3D look-up tables oferă culori fidele pentru Hollywood Cinema Experience
  • Luminozitate extremă – oferă o experiență HDR intensă, cu o luminozitate uluitoare
  • Compatibilitate HDR multiplă – suport HDR10 și Hybrid Log Gamma pentru Blu-ray, streaming și difuzare
  • Imagine calibrată la Hollywood –pentru a furniza o experiență cinematografică precisă, fidelă viziunii regizorului

EX780: Calitate premium a imaginii cu design Swivel & Lift(75, 65, 58 și 50 de inci)

  • LED TV 4K UHD cu 2400Hz (BMR) – Cinema Display
  • Procesor Studio Colour HCX2 – sistemele 3D look-up tables asigură culori fidele pentru Hollywood Cinema Experience
  • Panou Super Bright – panoul cu transmisie ridicată, dispune de iluminare de fundal extrem de eficientă ce produce imagini clare și luminoase în HDR
  • Ajustarea locală a luminozității (local dimming) – gradație bogată, datorită controlului luminii de fundal și a optimizării focalizate
  • Design flexibil – piedestalului unic „ Swivel & Lift ” Funcția de ridicare nu este disponibilă pentru 65”, funcția de pivotare și ridicare nu este disponibilă pe 75”

EX700: Imaginile HDR combină eleganța și flexibilitate (65, 58, 50 și 40 de inci)

  • LED TV 4K UHD cu 1600Hz (BMR)
  • Wide Colour Spectrum – o gamă de culori și mai largă vă permite să experimentați scene mult mai naturale și vă oferă o experiență de vizionare îmbunătățită
  • High Dynamic Range (HDR)
  • Ajustarea locală a luminozității (local dimming) – gradație bogată, datorită controlului luminii de fundal și a optimizării
  • Design flexibil – piedestal flexibil, adjustabil

EX600: 4K HDR și design flexibil Switch(65, 55, 49 și 40 de inci)

  • LED TV 4K UHD cu 1300Hz (BMR)
  • High Dynamic Range (HDR)
  • Ajustare adaptivă a luminii de fundal – scene întunecate clare și contrast ridicat datorită luminii de fundal optimizate  constant
  • Design flexibil
  • My Home Screen 2.0

IMG_5290

Primele boxe inteligente Panasonic de înaltă fidelitate SC-GA10 cu Google Assistant încorporat

Panasonic anunță lansarea SC-GA10, unele dintre primele boxe de înaltă fidelitate din lume cu Google Assistant încorporat. Boxele SC-GA10 vor încorpora toate operațiunile Google Assistant asistate vocal și vor fi compatibile cu toate aplicațiile importante de streaming vocal, inclusiv Spotify, Google Play Music și Tune-in radio. În ciuda dimensiunii lor compacte, tehnologia audio premium Panasonic a fost integral încorporată în boxe pentru un bas bogat și robust.

IMG_5261

Printr-o simplă comandă vocală, prin intermediul Google Assistant, modelul SC-GA10 poate transmite muzică, poate răspunde întrebărilor legate de condițiile meteorologice și poate chiar controla alte dispozitive inteligente compatibile pentru a asigura o experiență perfectă și coordonată. Funcția Audio Multi-Room a Google Assistant permite utilizatorilor să o poată conecta ulterior cu boxele integrate Chromecast Audio sau Chromecast, permițând redarea muzicii prin boxe multiple

SC-GA10 asigură o performanță audio autentică și precisă, într-un corp compact. În partea frontală a boxelor, cele două tweetere de 20 mm cu calotă tip soft dome au fost proiectate cu o diafragmă de mătase pentru difuzor, deschizându-se într-un unghi de 45. Aceasta oferă o arie completă de 180 grade sunetelor direcționale de înaltă frecvență pentru a crea un efect de sunet cuprinzător, fluent și expansiv. Mai mult, pentru a asigura o voce clară și pătrunzătoare a Google Assistant, un Woofer de 8 cm cu o bobină mobilă duală este amplasat cu scopul de a  elimina orice fel de impedanță acustică, variind între game audio de frecvență medie până la înaltă.

Modelul SC-GA10 este disponibil în culorile negru și alb și poate ieși în evidență sau se poate îmbina cu designul oricărei încăperi.

IMG_5299

Noua aplicație Control Music Panasonic va fi lansată împreună cu modelul SC-GA10. Conectând modelul SC-GA10 la Control Music Panasonic, utilizatorul nu doar că va putea reda muzică stocată pe smartphone, tabletă sau NAS, dar va putea conecta în Stereo două dispozitive SC-GA10 și modul Party (Petrecere) care transferă sursele de sunet AUX și Bluetooth către mai multe boxe SC-GA10. Sunt preconizate pe viitor mai multe actualizări și caracteristici noi pentru aplicația Control Music.

Pick-up direct drive de referință SP-10R

După lansarea versiunilor ale extrem de apreciate SL-1200GAE/G în 2016 și SL-1200GR la începutul acestui an, Technics a luat inițiativa creării celui mai avansat pick-up al său de până acum – SP-10R.  Noul pick-up combină cele mai avansate tehnologii digitale și analogice Technics, având un raport semnal/zgomot de 92 dB și perturbări ale semnalului înregistrat de doar 0,015%, valori valabile la 30 august, 2017, conform unui studiu Technics.

Excepționalul prototip SP 10R este dotat cu un motor direct drive nou fără direcție și cu o placă de 7 kg, pentru a reda o calitate excelentă a sunetului. Placa grea de 7kg este structurată pe 3 straturi din alamă, aluminiu presat și cauciuc pentru amortizare, întocmai ca la placa modelului SL-1200G.

IMG_5285

SP-10R este dotat cu un motor direct drive ce dispune de o unitate directă, complet nouă, care, pe lângă sistemul de acționare cu rotor dual, prezent, de altfel, și pe modelul SL-1200G, este prevăzut cu bobine de stator pe ambele părți ale rotorului, pentru un sunet mult mai puternic și precis.

Modelul SP-10R dispune, de asemenea, de o sursă în alimentare care, comparativ cu sursele de alimentare clasice ce utilizează un transformator, aceasta este mult mai eficientă în suprimarea vibrațiilor și a sunetelor nedorite. Sursa de alimentare este separată de pick-up-ul principal, prevenind astfel transmiterea zgomotului la unitatea pick-up-ului.

Pick-up-ul va fi disponibil la distribuitorii selectați odată cu începutul verii anului 2018.

Panasonic ES-CV51 – noul aparat de ras umed/uscat compact cu 5 lame.

La noul aparat de ras Panasonic, motorul liniar acționează lamele la o turație de 14.000 cicluri pe minut (CPM) la o putere continuă ridicată până în momentul în care este finalizat procesul.

Dotat cu o tehnologie a lamelor provenită din Japonia, noul aparat de ras Panasonic ES-CV51 asigură un bărbierit extrem de fin indiferent de barbă. Dispunând de o performanță de tăiere superioară,  asigurată de motorul liniar și de lamele ascuțite nano-polizate, ajustate fin la un unghi de 30 de grade, aparatul are capacitatea de a tăia firul de păr chiar de la bază, asigurându-vă că niciun fir nu va fi ratat deoarece senzorul de bărbierire detectează automat densitatea bărbii și ajustează puterea de tăiere în mod corespunzător.

Lama prevăzută cu un profil tip pieptene, prinde firele lungi lipite sub maxilar și pe gât, iar folia metalică de finisare prinde firele de barbă rebele, pentru un bărbierit extrem de fin și precis.

Detalii:

  • Design metalic de înaltă clasă
  • Glisor neted
  • Senzor de bărbierire
  • Motor liniar direct/rapid cu 14.000 cpm
  • Lame nano-polizate la unghi de 30°
  • Lame de arc cu mai multe orientări
  • Trimmer ajustabil
  • Lamă trimmer în unghi de 45°
  • Lampă de stare încărcare/capacitate baterie cu 3 leduri
  • Până la 45 de minute de bărbierire fără cablu

Vaporizator facial Panasonic EH-XS01 cu tehnologie nano-ionică.

Vaporizatorul facial Panasonic este dovedit clinic ca obținând rezultate remarcabile în îngrijirea pielii. Un studiu recent desfășurat de Compania de Cercetare Princeton* a demonstrat faptul că, după 8 săptămâni de utilizare la domiciliu, nano particulele de abur au crescut nivelul de hidratare al pielii cu aproximativ 130%, unde n=32, femei caucaziene, cu vârsta între 35 și 49 de ani. Rezultate după o utilizare continuă de 8 săptămâni, comparativ cu un grup de test care nu a utilizat produsul.

IMG_5307

Nu este nevoie de aplicarea unor uleiuri sau creme de hidratare  întrucât vaporizatorul facial hidratează el însuși pielea. Ca rezultat, la finalul studiului, elasticitatea pielii a crescut cu aproximativ 20%, iar ridurile fine au fost, de asemenea, reduse.  În plus, s-a demonstrat că utilizarea regulată a vaporizatorului facial a redus punctele negre și porii deschiși cu aproximativ 24%.

Panasonic oferă Filarmonicii din Berlin posibilitatea de a transmite concerte în 4K/HDR

Serviciul de distribuție avansată de video-la-cerere 4K/HDR va începe în octombrie pentru posesorii de televizoare și playere/recordere de discuri Blu-ray Panasonic. Panasonic Corporation anunță modernizarea sistemului de streaming video pe internet existent a Berliner Philharmoniker (Filarmonica din Berlin – BPH) și trecerea Digital Concert Hall (DHC) la High Dynamic Range (HDR) 4K. Astfel orice utilizator/posesor al unui TV Panasonic compatibil se va putea bucura de experiența Filarmonicii din Berlin, la el acasă, în 4K HDR.

Și iar o poză cu o mașină Tesla ce folosește baterii Panasonic.

IMG_5309

 

You may also like...

Leave a Reply

Shares