Peste 100.000 de români au acceptat Marea Provocare Pepsi

Acest articol este doar ca să mă dau mare că am participat la o așa campanie reușită :))

Sub sloganul „Acceptă Marea Provocare Pepsiˮ, românii au ales gustul de cola preferat. Din cei 100.885 de participanți, 61,9%* au ales, pe nevăzute, gustul Pepsi.

Accepta Marea Provocare Pepsi_Centrul Vechi_Bucuresti

În cadrul campaniei, Pepsi a desfăşurat 270 de activări offline în perioada iunie – august 2015, în marile oraşe din România, în staţiunile de vacanţă de la mare, dar şi la cele mai importante festivaluri de film şi muzică din țară (eu chiar am participat la activarea de la Electric Castle). Dar campania a fost și în online, probabil țineți minte că v-am tot încurajat să participați la provocările Pepsi.

“„Acceptă Marea Provocare Pepsi” este cea mai mare campanie Pepsi de activare a consumatorilor români în stradă. A fost o inițiativă curajoasă, concepută ca o activitate distractivă prin care consumatorii să afle ce gust de cola preferă cu adevărat. Rezultatele ne bucură cu atât mai mult cu cât românii au participat în număr atât de mare”, a declarat Adriana Nestoriuc, Marketing Manager Carbonated Soft Drinks & Juices PepsiCo România.

Accepta Marea Provocare Pepsi_BIAS

Rezultatele campaniei sunt comunicate și în cel mai nou spot TV Pepsi.

*calcul bazat pe înscrierile preferinţelor participanţilor peste 18 ani în număr de 100.885, cu privire la băuturile de tip cola degustate, prin completarea formularului electronic în cadrul aplicaţiei „Marea provocare Pepsiˮ pusă la dispoziţia participanţilor la  standurile de desfăşurare a campaniei „Marea Provocare Pepsi” în perioada 5 iunie – 25 august 2015.

You may also like...

Shares