PC Garage aniversează 11 ani

PC Garage  aniversează zilele astea 11 ani de activitate. A fost cel mai bun an din existența magazinului și pentru 2016 PC Garage estimează o cifră de afaceri de peste 45 milioane euro. Creşterea este de 30% faţă de anul trecut și este bazată, în special, pe interesul tot mai mare arătat de clienţi pentru produsele de gaming din portofoliul său. A fost și un an cu creștere semnificativă pentru categoria de smartphone-uri.

Imagine campanie

Ca în fiecare an, magazinul a pregătit o campanie. Aceasta se desfășoară între 4 și 7 octombrie sub sloganul „Gamingul a evoluat. Voi odată cu el. Noi odată cu voi.“ Această campanie de recompensare a clienţilor premiază fiecare client care face o comandă va primi un cadou, indiferent de valoarea achiziţiei făcute. Aceasta este realizată cu sprijinul partenerului Logitech. Mai mult, în aceeași zi de 6 octombrie, de la ora 11, este pregătită o emisiune aniversară maraton, care va fi difuzată pe canalul de YouTube al PC Garage. La emisiune vor participa mai mulţi invitaţi surpriză. În plus, partenerii PC Garage, printre care Logitech, ASUS, AMD, Seagate, Acer, GIGABYTE, HP, HyperX, NVIDIA, Steelseries, vor oferi premii în valoare de mii de euro celor care vor urmări cu atenţie emisiunea.

Pe lângă succesul financiar, PC Garage a lansat în acest an și mai multe produse care s-au bucurat de mare succes în rândul pasionaţilor de tehnologie. Cele mai aşteptate evenimente au fost lansările plăcilor video NVIDIA GTX 10 şi AMD Radeon RX. Totodată, a participat la mai multe festivaluri destinate iubitorilor de tehnologie, printre care Comic Con, Sci+Fi Fest şi Bucharest Technology Week, LSE LANParty.

You may also like...

Shares