LG V10 a ajuns în România

LG V10 – primul smartphone LG din seria V vine cu o echipare premium și funcții noi, precum cel de-al doilea ecran, o cameră frontală dublă și modul video manual.

LG-V10-01

Pe partea din spate și de jos a ecranului, carcasa Dura oferă o protecție sporită împotriva impacturilor directe. Carcasa Dura este moale la atingere, dar rezistentă la zgârieturi și impact puternic. Mai mult decât atât, modelul de pe spate a fost proiectat special pentru a oferi o prindere mai sigură, chiar și atunci când este folosit în mișcare. Centrul de testare și certificare independentă MET Laboratories a testat LG V10 dându-i drumul de la aproximativ 1,2 m în mod repetat, la unghiuri diferite si a constatat ca acesta este extrem de rezistent la șoc, încadrându-l în categoria “MIL-STD-810G Transit Drop Compliant”.

LG introduce un al doilea ecran ca un afișaj suplimentar deasupra celui principal QHD IPS Quantum de 5,7 inci. Funcționând în mod independent, cel de-al doilea ecran poate fi configurat ca un afișaj “always on”, pentru a spori productivitatea modelului V10 fără a afecta durata de viață a bateriei. Cel de-al doilea ecran poate fi setat pentru a afișa vremea, ora, data și pictograma bateriei atunci când ecranul principal este oprit.

LG+V10+fullbleed+2

V10 este primul smartphone care are mod manual pentru video, utilizatorii pot realiza cu ușurință clipuri video de calitate profesională, având posibilitatea să modifice viteza de declanșare, rata cadrului, ISO, cantitatea de alb și adaptarea focalizării în timpul înregistrării. Videourile pot fi înregistrate la trei rezoluții – HD, FHD sau UHD – și două rapoarte de aspect – 16:9 standard sau 21:9 cinematic.

LG V10 oferă și alte caracteristici suplimentare, care permit o calitate superioară pentru conținutul video și audio:

  • Înregistrare continuă: utilizează stabilizarea electronică a imaginii (EIS) optimizată pentru înregistrarea video în vederea neutralizării mișcării, ajutând la captarea conținutului video clar atunci când telefonul este în mișcare.
  • Ajustare Video: crearea unui video prin combinarea mai multor videouri mai scurte.
  • Editate automata de 15 secunde: crearea unui video scurt, prin eliminarea automată a cadrelor neclare și a scenelor statice.
  • Editor video rapid: modificarea raportului de cadre și adăugarea efectelor, cum ar fi culorile și muzica de fundal.

LG-V10-Black-01

LG V10 dispune de două camere frontale de 5 MP, cu două lentile separate, pentru a capta selfie-uri la 80 de grade sau 120 de grade. Pentru un unghi larg, V10 utilizează un algoritm software sofisticat pentru a combina imagini din cele două lentile separate, amplasate suficient de departe una de cealaltă pentru a oferi două perspective diferite. Realizarea selfie-urilor fără un selfie-stick nu a fost niciodată mai ușoară. Funcția MultiView poate capta unghiuri diferite, utilizând toate cele trei camere de pe V10. Ulterior, cea mai bună versiune poate fi selectată și păstrată.

Sunetul oferit de modelul LG V10 a fost conceput pentru a fi cel mai bun din categoria sa. V10 dispune de tehnologie EES Hi-Fi DAC de 32 de biți, creată de proiectanții de produse audio de înaltă performanță special pentru profesioniști. LG V10 detectează automat dispozitivele conectate și oferă opțiuni personalizabile de control al sunetului. LG V10 este primul dispozitiv comercial care utilizeză Qualcomm Technologies TruSignal™, tehnologia proiectată pentru a optimiza în mod inteligent puterea semnalului, în orice moment, pentru mai puține apeluri pierdute, date mai rapide și o mai bună acoperire, indiferent de modul în care telefonul este ținut.

lg-v101

Alături de populara funcție Knock Code, LG V10 dispune de un nou senzor de amprentă digitală pentru a debloca telefonul inteligent și pornirea simultană a ecranului.

Noul model dispune și de o baterie detașabilă de 3.000 mAh și slot pentru card microSD. De altfel, acesta este primul smartphone care atinge standardele SanDisk Extreme Photo-Imaging Capabilities (EPIC), standarde care au rolul de a scoate în evidență telefoanele care oferă o experiență remarcabilă în domeniile foto și video.

LG V10 va fi disponibil în România la prețul de 3,099 lei.

Specificații:

  • Procesor: Qualcomm® Snapdragon™ 808 Processor
  • Ecran Principal – 5,7 inci QHD IPS Quantum Display (2560 x 1440 / 513ppi)
  • Ecran Secundar – 2,1 inci IPS Quantum Display (160 x 1040 / 513ppi)
  • Memorie: 4GB LPDDR3 RAM / 64GB eMMC ROM / microSD (până la 2TB)
  • Cameră Principală: 16MP cu diafragmă de F1.8 / ISO 2.0
  • Cameră Frontală: 5MP, cu două lentile (80o unghi standard / 120o unghi larg)
  • Baterie: 3,000mAh (detașabilă)
  • Sistem de operare: Android 5.1.1 Lollipop
  • Dimensiuni: 6 x 79.3 x 8.6mm
  • Greutate: 192g
  • Rețea: LTE-A Cat. 6
  • Conectivitate: Wi-Fi 802.11 a, b, g, n, ac / Bluetooth 4.1 / NFC / USB 2.0
  • Culori: Negru / Alb / Bej / Albastru Oceanic / Albastru Opal

 

 

You may also like...

3 Responses

  1. Florin Mihali says:

    Super! Chiar sunt de folos informatiile pe care le spui!

  2. Super teleefon Lg!!

  3. editarea automata este super tare

Leave a Reply

Shares