Lansarea Honor 8 în România- flagship-ul gamei Honor

Săptămâna trecută am fost prezentă la lansarea Huawei Honor 8 în România, exact după ce am testat Honor 7 Lite, așa am putut să apreciez mult mai mult diferențele de specificații, Honor 8 fiind chiar un flagship pentru gama Honor.

_DSC1897

Honor 8 reprezintă combinația dintre un design reușit și putere de procesare la viteze mari, dintre capabilități foto foarte bune și funcții inteligente și totodată intuitive.

Cu o carcasă în partea din spate realizată din 15 straturi de sticlă, telefonul cu o diagonală de 5,2 inci se distinge atât prin finisajele premium, cât și prin designul contemporan. Cu toate că sunt invizibile pentru ochiul uman, straturile de sticlă aplicate printr-un proces special creează culori strălucitoare care asigură o experiență vizuală uimitoare. Datorită marginilor din sticlă 2.5D, carcasa din sticlă se încadrează perfect în cadrul metalic tăiat cu diamant, iar stratul protector reușește să protejeze telefonul împotriva stropilor neprevăzuți sau în condițiile unui accident nedorit.

_DSC1700

În comparație cu modele anterioare, noul vârf de gamă are un sistem dual-camera, fiecare cameră având 12MP. O cameră integrează senzorul RGB, pentru captarea culorilor, iar cealaltă cameră integrează senzorul monocrom, pentru fotografii cu mai multe detalii. În plus, senzorul monocrom captează de trei ori mai multă lumină decât în mod normal, îmbunătățind intervalul dinamic al imaginii și reducând noise-ul din fotografii.

Din păcate, în acest moment camera monocrom nu poate face poze separat de senzorul RGB, ca la Huawei P9, dar acest lucru e posibil să fie remediat printr-un update de software.

Mai mult, utilizatorii pot selecta într-o fracțiune de secundă camera frontală de 8MP, iar modul Perfect Selfie va înfrumuseța fiecare zâmbet sau încruntare, pentru selfie-uri demne de a fi distribuite.

Funcții inteligente la îndemână

Honor 8 a fost conceput astfel încât utilizatorii să poată accesa un set complet de funcții cât ar clipi, iar acest succes se datorează funcției sale unice Smart Key, o interfață interactivă care permite doar cu o simplă atingere, accesarea rapidă a aplicațiilor, precum WhatsApp sau Pokémon Go. Astfel, pentru menținerea rutinei de zi cu zi, utilizatorii au nevoie doar de amprenta personală. Portul USB de tip C stabilește un nou standard în materie de încărcare, pune punct încurcării poziției în care se introduce cablul, deoarece acesta se potrivește indiferent de modul în care este introdus. Pe lângă toate acestea, smartphone-ul permite încărcarea super-rapidă, de la 0% la 47% în doar 30 de minute. Cu o încărcare de doar 10 minute, telefonul poate fi utilizat până la 2 ore, interval potrivit pentru situațiile de urgență, sau timp de 6 ore, daca utilizatorii se rezumă la ascultarea de muzică offline. Senzorul de amprentă integrat în Honor 8 are o capacitate de auto-învățare, ceea ce înseamnă că, cu cât este mai des folosit, cu atât devine mai rapid, determinând ca deblocarea telefonului să se facă în mai puțin de 0,4 secunde.IMG_1853

Honor 8 integrează un procesor Kirin octa-core, ce conține un co-procesor i5, care lucrează în tandem pentru a crește viteza de procesare, perioada de răspuns și durata de viață a bateriei, asigurând utilizatorii că au baterie pentru îndelinirea tuturor task-urilor de pe ordinea de zi. Procesorul este format din 4 procesoare de 2.3GHz și 4 procesoare de 1.8GHz.

Dispozitivul acceptă conexiuni Wi-Fi pe ambele benzi (2,4 GHz / 5 GHz), cu viteze de până la 150 Mbps, permițând accesarea tuturor informațiilor imediat, fără ca utilizatorii să aștepte prea mult.

Honor 8 este disponibil în România la un preț recomandat de 1.899 RON, în varianta de 4GB RAM cu 32GB memorie internă și gama de culori Pearl White, Midnight Black și Sapphire Blue iar modelul în varianta de 64GB cu 4GB memorie RAM este disponibil la un preț recomandat de 2.099 RON pentru culorile Sunrise Gold și Sapphire Blue.

IMG_1836
Specificații tehnice

Tip Telefon Smartphone
Sloturi Sim Dual Sim

GENERAL

Touchscreen Da
Tastatura QWERTY Nu
Tip tastatura Standard
Retea 2G: 850 / 900 / 1800 / 1900 3G: 900 / 1900 / 2100 4G: 800 / 900 / 1800 / 2100 / 2600
Model Procesor HiSilicon Kirin 950 Octa Core 950
Frecventa procesor 2300 + 1800
Culoare Negru
Dimensiuni (W x H x D mm) 71 x 145.5 x 7.5
GPS Da, A-GPS, GLONASS
Greutate (g) 153
Sistem de operare Android v6.0 (Marshmallow)
Tip SIM Micro-SIM Nano-SIM

MEMORIE

Slot memorie (tip) MicroSD (pana la 256 GB)
Memorie RAM 4 GB
Memorie interna 32 GB

AFISAJ

Tip display IPS LCD
Rezolutie (pixeli) 1920 x 1080
Diagonala display (inch) 5.2
Functii 423 ppi Interfata utilizator Emotion UI 4.1

CONECTIVITATE

GPRS Da
Tehnologie Bluetooth v4.2, A2DP, EDR, LE
Tehnologie wireless 802.11 a/b/g/n/ac Dual Band Wi-fi direct Wi-fi hotspot
NFC Da
USB Tip C
Porturi 1 x Jack 3.5 mm

FOTO VIDEO

Rezolutie camera (Mp) 12
Rezolutii foto 3968 x 2976
Blitz integrat Dual LED
Rezolutie video 1080p
Camera secundara 8 MP
Caracteristici foto/video Camera dual 12 MP Model senzor Sony IMX286 Exmor RS Sensor CMOS – diafragma ƒ/2.2 Distanta focala: 27 mm Geotagging Autofocus HDR Panorama Detectare faciala Digital Zoom Laser Auto-Focus Lentile cu 6 elemente

ALIMENTARE

Capacitate (mAh) 3000
Tip baterie Li-Polymer

COMUNICARE

Browsing Da
E-mail Da

MULTIMEDIA

FM radio Nu
Redare video 3GPP, AVI, H263, H.264, H.265, MP4, VC-1, WMV, Xvid
Redare audio AAC, AMR, eAAC+, FLAC, Midi, MP3, OGG, WMA, WAV

ALTELE

SAR (W/kg ) 1.19
Senzori Senzor de lumina ambientala Senzor de proximitate Accelerometru Busola Senzor de amprenta
Altele GPU: ARM Mali-T880 MP4

 

You may also like...

2 Responses

  1. Un P9 cu alt design. Dar tot e super. Pe albastru e cel mai drăguț

Leave a Reply

Shares