HyperX Cloud Stinger Core – Căști pentru PlayStation 4

HyperX Cloud Stinger Core, varianta pentru PS4, este ultima adiție la lineup-ul căștilor de gaming HyperX. Acesta vrea să fie un model entry level, cel mai ieftin din gama HyperX, care să ofere un raport foarte bun preț/performanță.

P1022456

Review video HyperX Cloud Stinger Core:

Căștile se conectează la controllerul pentru PlayStation. Eu le-am folosit împreună cu PlayStation 4 Pro mai mult în timp ce jucam  “God of War” și “Detroit: Become Human”.

P1022501

Construcția este una din plastic, chiar dacă nu pare a fi un plastic ieftin, tot plastic este. Iar breteaua principală (suportul de pe cap) îmi lasă impresia că dacă trag mai tare de cască se va rupe, așa că umblați cu grijă cu ea.

Singura pată de culoare, față de negrul predominant, sunt inelele de plastic albastru care separă pernițele de cască.

P1022460

Pernițele sunt over-ear, supraauriculare, din material textil destul de aspru. În folosirea continuă, mai mult de 2-3 ore ședința de gaming, le-am găsit destul de comode, deoarece sunt ușoare și nu apasă prea tare pe cap, dar se supraîncing. Încă nu e foarte cald afară și am avut parte de urechi transpirate.

P1022462

Conectorul folosit este combo jack, capabil să transmită semnal pentru microfon și difuzoare. HyperX Cloud Stinger Core, deși este varianta dedicată PS4, ea poate fi folosită cu ușurință și la alte device-uri, cum ar fi telefonul mobil sau pe PC, cât timp ai o placă de sunet capabilă să folosească sistemul combo jack. Altfel vei pierde funcționalitatea microfonului. Le-am conectat la PC cu ușurință, singurul impediment pe care îl văd este lungimea cablului, care la 1.3m este destul de scurt pentru folosirea comodă la PC.

P1022532

Volumul maxim la care pot fi date nu este foarte mare, dar este destul pentru gaming. Dacă vizionezi un film pe Netflix, prin PlayStation, uneori pare că nu ai suficient volum, mai ales în scenele dialog. HyperX Cloud Stinger Core compensează mica lipsă a volumului cu o izolare fonică destul de bună. Odată puse pe cap, ele micșorează sunetul exterior perceput considerabil, ajutând la imersiunea în jocuri.

Dacă vorbim despre calitatea sunetului – avem un raport preț/performanță chiar decent. Difuzoarele se comportă bine, nu excelent, dar la un preț de aproximativ 200 lei nici nu poți avea prea multe pretenții, fiind un model entry level la capitolul căști de gaming.

P1022458

Frecvențele acoperite de difuzoare sunt standard (20Hz – 20000Hz), iar sunetul redat este suficient de clar pentru aproape oricine. Pot spune că au fost instanțe când am avut senzația că înaltele nu sunt extrem de bine definite, iar bass-ul tinde să evadeze puțin și să acopere mediile. Lucru ok în explozii, împușcături, război, dar nu prea ok când vrei să diferențiezi sunetele.

Microfonul este unul exterior, adjustabil pe verticală și maleabil pentru a fi îndoit în forma dorită pentru a fi pe placul oricui.

P1022464

În plus, căștile au control pe fir al volumului și buton pentru oprirea microfonului. De asemenea, acesta poate fi închis ridicând microfonul la maxim, o funcție utilă pentru când vrei să dai cu mute imediat iar căutarea butonului ar duce la pierderea secundelor importante.

Am folosit HyperX Cloud Stinger Core și pe stradă, ele conectându-se la telefoanele dotate cu mufă jack cu ușurință, iar ca bonus, pot fi folosite și în apeluri, deoarece au microfon încorporat, chiar dacă este puțin aiurea să stai pe stradă să cobori microfonul și să îl adjustezi. Eu una nu aș face asta. Dar e bine de știut că funcționează foarte bine, iar colegii de conversații nu au avut nimic de comentat.

Recomand HyperX Cloud Core PS4 peste alte modele similare (de ex: Steelseries Siberia P100) mai ales datorită diferenței de preț.

P1022463

Specificații HyperX Cloud Core PS4:

Cască
Difuzor: Dynamic, 40mm cu magneți pe neodymium
Tip: Circumaural, Closed back
Plajă de frecvențe: 20Hz–20,000Hz
Impedanță: 16 Ω
Nivel Sound pressure: 99dBSPL/mW at 1kHz
T.H.D.: < 2%
Greutate: 215g
Lungime cablu Headset (1.3m)
Conector: Headset – 3.5mm plug (4 pole)
Microfon
Élément: Electret condenser microphone
Polar pattern: Noise-cancelling
Plajă de frecvențe: 50Hz-18,000 Hz
Sensitivitate: -41.5dBV (0dB=1V/Pa,1kHz)

Comments

comments

You may also like...

Shares