Galaxy Note 7 a fost lansat în România

Azi a avut loc lansarea lui Galaxy Note 7 în România. Mă așteptam la o lansare mult mai spectaculoasă, mai apropiată de conceptul lansărilor seriei S, dar a fost o lansare “liniștită”, cu ceva detalii tehnice și cu invitați din diferite domenii.

IMG_0107

Aici puteți vedea un live chiar de la lansare:

Ca mândră posesoare de Note 5 și o îndrăgostită de întreaga serie Note de la Samsung, mi-am dorit tare mult să văd ce aduce nou Note 7. Nu sunt diferențe foarte mari față de Note 5 (model ce nu a fost comercializat în România), ba chiar Note 7 seamănă destul de mult cu S7 edge, cu mici îmbunătățiri.

Aici puteți vedea un alt live ca o scurtă prezentare a lui Galaxy Note 7:

Note 7 are un ecran de 5.7 inch Quad-HD Super AMOLED acoperit cu sticlă Corning Gorilla Glass 5, mult mai durabil față de modelul anterior.  Galaxy Note 7 este echipat cu aceeași cameră foto ca și Galaxy S7 și Galaxy S7 edge – 12 MP cu Dual-pixel pentru camera foto principală și 5MP pentru cea frontală.

phphwx0eu

Procesorul este Octa core (2.3GHz Quad + 1.6GHz Quad) pe 64 biți (process de 14nm), ajutat de o memorie RAM de 4GB (LPDDR4) și o memorie internă de 64GB (UFS 2.0).

Note 7 împrumută de la S7 și rezistența la apă și la praf , dar și suportul pentru un card de memorie micro-SD de până la 256GB. Bateria este cam mică… are doar 3.500mAh.

Atracția principală a acestui nou device a fost Iris Scanner-ul ce recunoaște și permite accesul în aplicațiile telefonului. Foarte ușor de setat și de utilizat, Iris Scannerul recunoaște instant proprietarul, dar nu se pot adăuga mai mulți utilizatori recunoscuți prin Iris Scanner. În live-ul de mai sus puteți vedea cum funcționează.

Mai multe detalii despre noul smartphone de la Samsung puteți citi aici.

Galaxy Note 5 vs. Galaxy Note 7:

IMG_0086

Note 5 – Note 7 Black – Note 5 Silver

IMG_0092

Note 7 – Note 5 – Note 7

 

O să revin și cu un review video complet.

Precomenzile pentru Galaxy Note 7 încep de pe data de 16 august. Device-urile Note 7 cumpărate prin precomandă vor ajunge cu trei zile înainte de a fi disponibile în magazine – probabil până pe 31 august. Data de 2 septembrie fiind data la care device-urile vor putea fi cumpărate direct din orice magazin de specialitate.

Ca și Galaxy S7, Galaxy Note 7 vine la precomandă cu noii ochelari Gear VR – generația a 3-a, ochelarii prezentați în timpul lansării lui Note 7.

You may also like...

1 Response

  1. Am urmarit primul live, a fost destul de placut sa vizionez lansarea lui Note 7, dar am ratat al doilea live in care te jucai cu el, dar lasa ca astept review-ul ;) ;)

Leave a Reply

Shares