Gadget Week: 4-10 ianurie 2015

Ediția de astăzi este mai mult despre lansările de la CES 2015, eveniment ce s-a desfășurat săptămâna aceasta în Las Vegas.

 

1. LG a prezentat la CES primul lor telefon cu Android 5.0. LG G Flex 2 este cu mult îmbunătățit față de prima versiune, interfața și dimensiunile sunt asemănătoare cu ale lui LG G3.

Este primul telefon cu Snapdragon 810 și practic cel mai bun telefon în acest moment. Spatele are o suprafață Self healing care este mult mai eficientă față de cea de pe primul LG G Flex.


LG-G-Flex-2

2. Compania Blocks a prezentat la CES primul ceas modular. Fiecare za de pe curea este de fapt o componentă a ceasului: bateria, modulul GPS, senzorul de mișcare etc.

Nu se știe când se va lansa, însă prețul inițial ar urma să fie de 150$, iar fiecare modul separat ar uma să coste între 20 și 40 $.

3. Sony lanseaza noua generatie de Walkman-uri ZX2 la un preț de 1200$.

Walkman-ul este mai degrabă un iPod, care rulează sistemul de operare Andoid, iar muzica poate fi descarcată de pe Googe Play. Walkman-ul are o capacitate de stocare de 128 GB și slot pentru card microSD.

sony-sne-reveals-1200-premium-price-for-its-zx2-walkman

4. Sony a lansat SmartWatch 3, din oțel inoxidabil.

La fel ca modelul original, această versiune oferă un ecran de 1,6” cu rezoluţie de 320 x 320 pixeli, un procesor Cortex-A7 tactat la 1,2GHz, GPS, giroscop, magnetometru, accelerometru, o baterie cu o capacitate de 420 mAh, o memorie RAM de 512 MB şi o stocare internă de 4GB.În plus, are și certificarea IP68 pentru rezistenţa la apă şi praf.

5. HTC a prezentat la CES modelul HTC Desire 320. 

Noul HTC are procesor Quad-Core la 1,3 GHz, 1GB de RAM, stocare de 8GB. Ecranul este de 4,5 inch (854×480 pixeli) și camera foto are senzor de 5 megapixeli.

HTC Desire 320 aduce şi tehnologia BlinkFeed pentru ştiri de ultimă oră și Offline Reading, pentru citit acolo unde nu ai acces la Internet.

6. Compania Saygus a anunţat la CES 2015 cel de-al doilea smartphone al său: modelul V2

Cu un procesor Quad-Core Snapdragon de la Qualcomm la 2,5 GHz, 3 GB de memorie RAM, un display de 5” cu rezoluţie Full HD (1920 x 1080 pixeli) şi 64 GB spaţiu de stocare internă, compania a integrat si două lăcaşuri pentru carduri microSDXC. Aceasta poate aduce de la sine până la 320 GB de spaţiu de stocare, în cazul în care utilizatorul doreşte să folosească două carduri de 128 GB.

7. Energizer, cunoscutul producător de baterii și încărcătoare, va avea în portofoliu și smartphone-uri. Telefoane cu Android, rezistente, la apă, praf și șocuri, cu baterie cu o capacitate crescută și o autonomie pe măsură.

nexus2cee_energizer_thumb

8. Tot la CES a fost lansat și terminalul Nokia 215. Acest telefon costă doar 29$ și vine cu un display de 2.4 inch, o baterie care promite până la 30 zile de autonomie în modul standby, lanternă și slat microSD.

9. Asus a lansat ZenFone 2, primul telefon cu 4 GB RAM.

Cu un procesor Intel Atom Z3560 sau Z3580 pe 64 biți Quad-Core la 1.8 GHz/2.3 GHz. Acest handset vine și cu 2 GB RAM în versiunea standard, sau cu 4 GB RAM în versiunea cu procesor superior. Handsetul include și un slot microSD cu suport pentru carduri de până la 64 GB şi oferă până la 64 GB memorie internă.

Cameră frontală de 5 MP cu lentila wide angle şi o cameră principală de 13 megapixeli cu 5 lentile, bliț dual tone şi funcţii PixelMaster. Telefonul include o baterie de 3000 mAh, cu tehnologie specială de încărcare rapidă

10. O altă lansare a fost cea a telefonului Boss, telefon ce te face anonim pe net.

20150104234553-1_Meet-BOSS-phone

Device-ul este Dual-sim, are camera foto principală de 8 megapixeli, baterie de 3000 mAh și un procesor Octa-Core MediaTek. Compania care a produs telefonul așteapta o finanțare de 150.000$ de la utilizatori pentru a putea aduce terminalul pe piață, el urmând a fi vândut la prețul de 275$.

 

 

You may also like...

Leave a Reply

Shares