Gadget Week: 28 iunie – 4 iulie

Știrile săptămânii 28 iunie – 4 iulie:

 

Pe scurt:

1. Samsung lanseaza Galaxy S5 mini
Echipat cu un ecran Super AMOLED HD de 4,5 inci, Galaxy S5 mini este certificat IP67, oferă funcția Ultra Power Savig Mode, senzor de puls, cititor de amprentă și permite conectarea cu cele mai noi accesorii Samsung.
Galaxy S5 mini este echipat cu procesor Quad Core de 1.4 GHz, 1.5 GB RAM și o Camera foto de 8 megapixeli.

SM-G800H_GS5 mini_Black_13

2. Aplicația Joyn a fost lansată în România doar pentru clienții Cosmote. Joyn este o aplicație similară cu WhatsApp prin care poți trimite mesaje text dar și locația, folosind o conexiune de date. În plus fațî de WhatsApp, poți transmite orice tip de fisier și poți realiza și apeluri video.  Până pe 15 iulie traficul de date efectuat prin aplicația Joyn nu este taxabil.

3. Deputatii au adoptat legea care obligă românii să cumpere cartele de telefon cu buletinul. Mai precis, toți posesorii de cartele preplatite vor fi nevoiți să își declare identitatea operatorului în 6 luni de la promulgarea legii. Mai trist o să fie pentru cei care vor merge la terase… Conform legii, pentru a primi parola la internet va trebui să prezentați un buletin.

4. Romtelecom vine cu o soluție pentru a vă conecta la internet gratuit peste tot în lume lansând serviciul Fon. Toți abonații Romtelecom se pot conecta la peste 13 milioane de hot-spot-uri din întreaga lume, hot-spot-uri partajate de către utilizatori obisnuiți.
Cum funcționează:
Dacă ai Internet de la Romtelecom și router Huawei HG 658, activezi opțiunea de partajare Wi-Fi cu membrii comunității Fon, din MyAcount, de pe site-ul Romtelecom.
Ca să beneficiezi la rândul tău de de acces la Wi-Fi-ul altora, trebuie să instalezi pe smartphone sau tabletă aplicația mobilă din AppStore sau Google Play. Nu contează la ce operator ai abonamentul de mobil.

5. O companie a gândit un ceas concept care îți scanează irisul pentru securizarea datelor. FIDELYS are o cameră montată la baza ecranului, ea înregistrând imagini cu retina noastră, identificând porțiunile unice și permițând deblocarea datelor în baza lor. Separat de funcționalitatea de securizare a datelor, FIDELYS funcționează ca orice alt smartwatch disponibil pe piață.

fidelys_01

6. Facebook a achiziționat Liverail, o companie românească, din Cluj, pentru suma de 500 milioane de dolari. Liverail este un start-up specializat în livrarea reclamelor video online, fondatorii sunt românii care au lansat și platforma video locală Trilulilu.

7. Funcțiile Kids Mode și Download Booster, ce au fost lansate pe Galaxy S5, vor fi disponibile și pe Samsung GALAXY Note 3 printr-un viitor update. Update ce e posibil să apară săptămâna viitoare.

8. Ca sa scapati de ochiul vigilent al serviciilor secrete puteti achizitiona de acum cel mai sigur telefon din lume Blackphone.
La o primă vedere, Blackphone este un telefon normal, care ar părea să aibă funcţioneze cu un sistem de operare Android 4.4 KitKat. De fapt, telefonul funcţionează cu PrivatOS, un sistem de operare care oferă utilizatorilor un control mult mai mare asupra aplicaţiilor.
Principala inovaţie a sistemului de operare PrivatOS este interfaţa care permite utilizatorilor să controleze funcţionalitatea fiecărei părţi de hardware şi datele la care fiecare aplicaţie are acces. Acest lucru este important pentru clienţii care doresc să păstreze anumite date confidenţiale, mai ales că pot opri aplicaţiile comerciale din a citi datele personale de pe telefon
O altă caracteristică importantă a Blackphone este Disconnect, un serviciu de anonimitate pe Internet. În momentul în care se caută un site din browser-ul telefonului, automat căutarea este trecută prin Disconnect, iar cererea se face anonimă, fără datele personale de unde a fost efectuată.

Blackphone-e1393531363575
Telefonul va fi echipat cu un ecran HD de 4,7 inci, o cameră foto principală de 8 megapixeli şi una secundară, frontală, de 5 megapixeli. Memoria internă a telefonului va fi de 16 GB, smartphone-ul având un porcesor quad-core de 2Ghz Nvidia Tegra 4i.
Stocul de telefoane Blackphone a fost epuizat înainte să fie scos pe piaţă, toate exemplarele fiind deja pre-comandate. Telefonul se vinde cu 629 de dolari.

You may also like...

Leave a Reply

Shares