Gadget Week: 26 februarie – 5 martie

1. Extragere câștigător concurs F64 

Detalii

2. Allview a lansat smartphone-ul X4 Soul Style

Cu o cameră frontală cu o rezoluție de 16MP, deschidere a diafragmei f/2.0 și Flash Selfie special conceput să repartizeze omogen lumina, camera frontală a smartphone-ului X4 Soul Style va realiza selfie-uri luminoase chiar și în medii mai întunecate.

X4 Soul Style

Echipat cu un procesor Octa Core 64-bit tactat la 2GHz și memorie RAM de 4GB, X4 Soul Style oferă o experiență de utilizare ireproșabilă. Spațiul de stocare de 64GB este extrem de generos si poate fi suplimentat prin utilizarea unui card microSD de până la 128GB.  Dispozitivul rulează sistemul de operare Android 7.0, Nougat.

Detalii

3. Lansare Moto G5 și Moto G5 Plus

Bateria de 2800 mAh va oferi o durată de funcționare de dimineață până noaptea târziu fără a necesita reîncărcare, iar încărcătorul rapid de 10W oferă posibilitatea de încărcare pentru ore întregi în doar câteva minute. În ceea ce privește viteza, puternicul procesor octa-core de 1.4 GHz oferă acces rapid la poze, aplicații și orice altceva fără enervantele sacadări sau încetiniri. Blocarea telefonului pentru a păstra informațiile personale în siguranță, sau deblocarea acestuia, pentru a accesa aplicațiile favorite, este acum mai simplă decât oricând prin simpla atingere a cititorului de amprentă.

Detalii

4. Noul Samsung Gear VR dispune și de controller

Controllerul dispune de:

  • Navigare îmbunătățită – touchpad-ul oferă o selecție a apalicațiilor mai rapidă și o interacțiune mai ușoară printr-o gamă mai variată de mișcări, inclusiv posibilitatea de a puncta, de drag and drop, de a trage dar și alte acțiuni, în timp ce Trigger permite o experiență îmbunătățită de gaming.
  • Mai puține mișcări pentru utilizare îndelungată – Tastele Home, Volum și Înapoi localizate pe Controller oferă utilizatorilor cele mai importante funcții la îndemână, astfel încât aceștia să rămână concentrați pe conținut.
  • Prindere sigură – Chiar și în timpul celor mai active momente, prinderea Controller-ului este sigură și oferă o utilizare confortabilă

Gear VR

Noul Gear VR este compatibil cu Galaxy S7, S7 edge, Note5, S6 edge+, S6 and S6 edge.

Detalii

5. Smartphone-uri noi de la Huawei – P10 și P10 Plus

Odată cu lansarea Huawei P10 cu Leica Dual-Camera 2.0 și a Huawei P10 Plus cu Leica Dual-Camera 2.0 Pro Edition, care integrează atât sisteme dual-camera (RGB și Monocrom), cât și camere frontale Leica, consumatorii pot realiza fotografii superbe de tip portret. Cu un senzor RGB de 12 MP, un senzor monocrom de 20 MP și algoritmi de îmbinare îmbunătățiți, noile modele Huawei din seria P oferă funcții foto avansate din punct de vedere tehnic și artistic.

HUAWEI P10 Group Shot

Huawei P10 și P10 Plus integrează un puternic procesor Kirin 960 și noua interfață EMUI 5.1. Kirin 960 este cel mai performant chipset Huawei, fiind lansat recent și livrând cea mai bună performanță multicore între toate chipset-urile SoC, în timp ce GPU-ul are o îmbunătățire de 180% a performanței și o creștere de 40% a eficienței alocării resurselor.

Cu baterii de 3200, respectiv 3750 mAh, Huawei P10 și P10 Plus suportă tehnologia SuperCharge (5V / 4.5A). Tehnologia Huawei SuperCharge include mecanismul de protecție Super Safe 5, care oferă monitorizarea în timp real a tensiunii, curentului și temperaturii, pentru a permite nu doar o încărcare mai rapidă, ci și una în condiții de deplină siguranță.

Detalii

6. Concurs fulger!

You may also like...

Shares