Gadget Week: 19-27 martie 2017

1. HTC nu a lansat pe 20 martie noul flagship HTC 11, ci a lansat o versiune specială din safir pentru modelul HTC U Ultra.

U Ultra este în acest moment cel mai puternic smartphone produs de HTC, fiind echipat cu un display mare, un display secundar, o cameră foto performantă şi chipset-ul Snapdragon 821.

htc-u-ultra-sapphire-edition

Fanii brandului din Taiwan vor putea cumpăra HTC U Ultra din safir începând cu data de 28 martie, în toate cele patru culori: albastru, negru, roz şi alb. Acest model vine echipat din fabrică cu 128 GB spaţiu de stocare, iar cei care cumpără telefonul la lansare vor primi şi o husă din piele în valoare de 100 de dolari. Preţul noului U Ultra Saphire este de 28.900 NT$ (dolari taiwanezi), echivalent cu 945 dolari americani.

Detalii

2. Apple a lansat o ediție specială pentru modelele iPhone 7 și iPhone 7 Plus.

Această ediție rosie este creată în parteneriat cu RED, o organizație umanitară care activează pentru combaterea SIDA. Prin lansarea acestor modele, Apple marchează 10 ani de colaborare cu această organizație. O parte din sumele încasate din ediția roșie vor fi donate către RED.

iphone-7-plus-red

Cele doua ediții speciale pot fi pre-comandate la Orange, Vodafone și Quickmobile.

Detalii

3. Apple a lansat un nou iPad care se numește… iPad

Noul iPad este un pic mai accesibil, prețul de lansare în state fiind de 329$. Acesta împrumută mult din caracteristicile iPad Air 2, însă are un procesor mai performant – A9. Noul iPad va avea jack audio :), un ecran cu rezoluție 2K (2.048 x 1.536 pixeli), camera de pe spate este de 8 megapixeli, iar camera frontală este de 1.2 megapixeli,

Detalii

4. Huawei P10 este disponibil la pre-comandă în România.

La doar o lună de la lansarea globală, Huawei P10 va fi disponibil pentru pre-comandă pe plan local. Românii care vor să aibă primii noul flagship Huawei își pot înregistra pre-comenzile în perioada 27 martie – 5 aprilie, și vor primi, gratuit, la livrarea produsului, o brățară de fitness, Huawei FIT. Produsul Huawei FIT va fi acordat în limita stocului disponibil, în momentul ridicării produsului comandat în avans, respectiv noul Huawei P10.

Huawei P10 va putea fi comandat în două variante de culoare: Graphite Black și Mystic Silver, la un preț recomandat de 2.599lei.

Detalii

5. eMAG a deschis un nou showroom în București – zona Titan

În mod special, noul loc le oferă pasionaților de jocuri un spațiu de gaming dedicat, unde vor putea testa cele mai noi titluri și în care vor fi organizate competiții.

Clienții care vor plasa în showroom-ul Emag din Titan comenzi de cel puțin 2.000 de lei, în perioada 23 – 31 martie 2017, vor beneficia de oferta de 24 de rate fără dobândă, prin eCREDIT.

 Detalii

6. Escape Room Samsung + specificațiile complete pentru Galaxy S8

Samsung a organizat un escape room în parcarea Baneasa Shopping City prin care promovează lansarea noului flagship al companiei. Escape room-ul este format din 3 camere pe care le poți rezolva în mai puțin de 15 minute.

Dacă veți rezolva acest escape room realizat de cei de la Escape Arena până marți, 28 martie, veți putea participa la lansarea noului Samsung Galaxy S8 ce va avea loc joi la Palatul Parlamentului.

Specificații posibile pentru Galaxy S8:

Samsung Galaxy S8 ar putea avea o pereche de căști AKG a celor de la Harman Kardon inclusă în cutia pe care compania Samsung o va livra clienților globali.

C7RyIphU8AApN9P

– ecran Super AMOLED de 5.8 inch cu rezoluție 2960 x 1440 pixeli și aspect ratio 18.5:9;

– chip Qualcomm Snapdragon 835 cu 4 GB RAM pentru SUA și chip Qualcomm Exynos 8895 cu 4 GB RAM pentru restul lumii, acesta având 4 nuclee tactate la 2.54 GHz și 4 tactate la 1.9 GHz, China urmând a avea 6 GB RAM;

– cameră principală de 12 megapixeli cu deschidere f/1.7, 1.4µm dimensiune pixel și autofocalizare laser PDAF;

– cameră foto frontală de 8 megapixeli;

– baterie de 3000 mAh;

– minim 64 GB spatiu de stocare

– iris scanner

– port USB-C pentru încărcare și transfer de date;

– Android 7.1.1 Nougat.

005sdhxpgy1fdr1uws5cpj30qo0zkq5m

Galaxy S8 Plus:

– ecran Super AMOLED de 6.2 inch cu rezoluție 2960 x 1440 pixeli și aspect ratio 18.5:9;

– chip Qualcomm Snapdragon 835 cu 4 GB RAM pentru SUA; chip Qualcomm Exynos 8895 cu 4 GB RAM pentru restul lumii, acesta având 4 nuclee tactate la 2.54 GHz și 4 tactate la 1.9 GHz, China urmând a avea 6 GB RAM;

– cameră foto principală de 12 megapixeli cu deschidere f/1.7, 1.4µm dimensiune pixel și autofocalizare laser PDAF;

– cameră foto frontală de 8 megapixeli;

– baterie de 3500 mAh;

– minim 64 GB spatiu de stocare

– iris scanner;

– port USB-C pentru încarcare și transfer de date;

– Android 7.1.1 Nougat.

005sdhxpgy1fdr1uxbhsyj30qo0zkq56

Detalii și specificații

 

You may also like...

Shares