Experiența de cumpărare se schimbă

Evenimentul de ieri, Samsung Smart Trends Hub, a fost unul dedicat mai mult zonei de B2B (Business-to-Business), dar m-am bucurat mult să particip pentru că așa am descoperit ce pregătesc magazinele (offline și online) pentru a atrage câți mai mulți consumatori. Trendurile se schimbă constant odată cu evoluția tehnologiei, clienții vor să interacționeze din ce în ce mai mult cu magazinele preferate și este din ce în ce mai importantă și experința de cumpărare, nu doar produsele oferite spre vânzare.

IMG_5288

Fiind o fană a tehnologiei, recunosc că aș cumpăra mai degrabă dintr-un magazin puternic digitalizat, cu ecrane interactive, cu soluții inedite de testare sau cumpărare a produselor, cu posibilitatea de a plăti rapid cu telefonul sau dintr-un magazin ce îmi prezintă oferte personalizate pentru mine și nevoile mele. Aș cumpăra dintr-un astfel de magazin nu doar pentru că m-aș simți în centrul atenției, ci și pentru că vreau să iau contact cu cele mai noi tehnologii și să fiu surprinsă de ce se poate implementa într-un magazin obișnuit.

IMG_5308

Cele mai importante tendințele prezentate de compania de cercetare de piață GfK:

– Consumatorii au început să facă diferența între valoare și preț. Decizia de cumpărare este mult mai documentată în ultima perioadă, atât din online (review-uri video sau text), cât și din magazinele offline (testarea produselor la raft). Din ce în ce mai puțini consumatori cumpără pe bază de impuls, mulți preferă să se informeze chiar de pe telefon de prețul produsului în alte magazine.

Livrare instantă. Consumatorii români își doresc produsul cumpărat imediat, iar asta este foarte ușor de realizat într-un magazin offline, dar într-un magazin online lucrurile se complică. Totuși există magazine ce oferă în anumite orașe livrare în aceeși zi, iar poate în câțiva ani vom ajunge și la livrarea produselor într-o oră.

IMG_5278

Tot în cadrul evenimentului, în sala unde a fost susținută prezentarea, George Buhnici ne-a prezentat și câteva dintre soluțiile propuse și implementate de partenerii Samsung în diferite mall-uri, magazine sau restaurante. Ne-am jucat cu ecrane interactive, am cumpărat cu ajutorul “forței” și am descoperit promoții speciale prin intermediul aplicației mobile Zoniz, aplicație pe care chiar o folosesc și de care v-am mai vorbit eu.

IMG_5269

În viitor apropiat, magazinele nu vor mai fi doar un loc de achiziție, ele vor deveni un loc al experiențelor. Vom ajunge să intrăm într-un magazin și să ne așteptăm să fim uimiți, să avem toate informațiile de îndemână și să ne simțim ca într-un un loc de relaxare sau chiar de entertainment.

Interacțiunea digitală cu produsele din magazine crește rata de achiziționare a acestora cu 32%, iar rata de reachiziționare a unui produs din magazin crește cu 33%.

IMG_5273

În video-ul de mai jos puteți vedea exact ce soluții ne-au fost prezentate:

Abia aștept să văd cum vor evolua marile magazine și mall-urile în următorii zece ani, eu pun pariu că or să împrumute idei din filmele “Back to the Future“.

rs_490x268-150101075430-8jaws19

You may also like...

1 Response

Leave a Reply

  1. Ma bucur ca noi consumatorii suntem mai informati si nu mai cumparam chiar atat de haotic! Este un pas important si o modalitate de dezvoltare!

Shares