Review video Evolio X-BOARD

Un mod distractiv de a te deplasa – Evolio X-BOARD

Timp de o săptămână am testat unul din cele mai distractive gadget-uri pe care le-am văzut – Evolio X-Board.

Hoverboard-urile sunt acum la mare căutare în străinatate, iar de anul ăsta sunt din ce în ce mai populare și la noi. Cei de la Evolio și-au dat seama rapid care este noul trend în materie de gadget-uri și a adus în oferta lor un model de hoverboard denumit X-BOARD.

Evolio X-Board

Aceste hoverboards nu sunt precum cele din “Back to the Future II”, ele nu pot levita. În schimb, ele folosesc roțile să se miște, la fel ca un skateboard, doar că sunt mult mai distractive.

hoverboard - Evolio X-Board

Dar ce este un hoverboard? Traducerea directă este “scuter auto de echilibrare”. Aceste scutere funcționează la fel ca un Segway în miniatură, fără ghidon, te deplaseazi înainte atunci când te apleci în față, frânazi și mergi înapoi atunci când te apleci pe spate. Hoverboard-urile au două zone pentru picioare sensibile la presiune care controlează viteza și permit orientarea cu picioarele.

Vedete precum: Justin Bieber, John Legend și Wiz Khalifa folosesc hoverboard-uri, așa că eu nu puteam rămâne mai prejos.

Review video Evolio X-Board:

Recunosc că nu mi-a fost ușor să învăț să merg pe el, mi-a luat aproximativ 20 de minute să-mi fac curaj să mă urc, să învăț cum e mai ușor să urc pe el și chiar să mă deplasez cu X-Board-ul. Le-am oferit ocazia să testeze acest device și altor amici, ei au reușit să se obișnuiască cu noul device mult mai repede decât mine… eu se pare că sunt mai fricoasă, dar tot am învățat destul de repede.

Evolio X-Board

Aici puteți vedea prima mea tentativă de a folosi Evolio X-Board, toată aventura a fost filmată și postată live pe pagina mea de facebook – https://goo.gl/WnEdq9

Îți recomand ca mai întâi să pui piciorul drept (dacă ești dreptaci), să aștepți până X-BOARD te asigură că poți urca prin aprinderea celui de-al doilea LED luminos de pe partea de sus, să urci destul de rapid și să încerci să-ți găsești echilibrul. Abia după ce ai urcat te poți apleca în față ca să mergi înainte, în spate pentru a merge cu spatele, sau poți apăsa cu un singur picior spre față sau spate pentru a pentru a vira. Hoverboard-ul este dotat cu giroscop şi pedale sensibile la presiune ce calculează direcţia de deplasare, cât şi viteza în funcţie de mişcarea celui care se află pe device.

Evolio X-Board

Evolio X-BOARD este echipat cu LED-uri pentru a urca ușor de device și LED-uri frontale și în spate pentru a semnaliza direcția de mers. Roţile de ultimă generaţie sunt destul mici, X-Board-ul nu se descurcă prin teren accidental sau denivelări, nici măcar nu poți trece de o mică bordură, asta pentru că este mult prea jos, niște roți mai înalte ar rezolva cât de cât problema.

Evolio X-Board

Multe hoverboard-uri ieftine au luat foc din cauza bateriei, X-Board-ul de la Evolio are o baterie specială, o baterie Samsung de 4.4 Ah ce oferă o autonomie de 15 km la o viteză constantă de 12 km/oră (acumulatorul se încarcă complet în 2 ore). Chiar și așa, și pe cutie, și în manualul de utilizare scrie că nu ar trebui lăsat la încarcat peste noapte. Când device-ul se descarcă LED-ul de pe partea superioară se face galben și apoi roșu, iar device-ul începe să piuie.

Evolio X-Board

X-BOARD are un design modern, aerodinamic, este realizat din plastic și cântărește 13 kg. Greutatea lui este destul de mare, mai ales că vor exista destul momente în care vei fi nevoit să-l cari tu pe el, nu el pe tine. Limita de greutate pentru utilizare este de cel mult 100kg și cel puțin 20kg.

X-BOARD este disponibil în 3 combinaţii de culori: negru cu albastru, galben cu mov şi galben cu albastru.

Evolio X-Board

A fost tare distractiv să mă deplasez cu X-Board-ul, toată lumea se uita ciudat la mine, mulți chiar m-au oprit să mă întrebe cum funcționează, cât costă, de unde pot cumpăra etc.

Prețul device-ului este acum de 1.500lei la reducere.

You may also like...

10 Responses

  1. Cristina Edu says:

    Super, isi doreste si fata mea. Deja se vede mergand pe X-BOARD.

  2. Cat de fain e.. si ce curajoasa esti..

  3. nu am incercat niciodata…as fi tentata :)

  4. De câte ori ai căzut?:)))

  5. Un hoverboard super! Ma bucur ca cei de la Evolio au adus si in Romania acest divice! Frumos Review! Succes in continuare!

  6. Cred ca mi-as inrosi nasul putin…la cum ma stiu eu pe mine…

  7. poate castig la un concurs

Leave a Reply

Shares