E-Sports la TV – Finala de LoL va fi transmisă live la Utv

Veste bună pentru toți fanii League of Legends: Prima finală a Turneului Național de League of Legends va fi transmisă live la Utv.

Și în Romania, gaming-ul devine o industrie din ce în ce mai importantă, iar turneele de e-sports contribuie la creșterea acestui fenomen, care atrage privirile a sute de mii de tineri. Finala Turneului National de League of Legends, eveniment ce va avea loc pe 19 noiembrie, la Auditorium Pallady, îi va avea ca parteneri oficiali pe Utv și Digi Mobil. Evenimentul va fi transmis, în premieră, live pe postul de televiziune Utv, sâmbătă, 19 noiembrie, începând cu ora 15:30.

afis_poster_lol

Telespectatorii Utv vor putea urmări competiția dintre cele două echipe finaliste ale turneului, Nexus Gaming și Great! Team. Evenimentul este susținut și transmis de către Digi Mobil.

„Pentru prima dată transmitem live un eveniment național care unește două pasiuni: muzica și gaming-ul. “Young” este cuvântul de ordine în tot ceea ce face Utv și suntem mândri să le dăm șansa tuturor celor de acasă să simtă experiența League of Legends ca și cum ar fi prezenți acolo, în sală. Promitem o transmisiune live, în format HD și în avans față de streaming-ul competiției”. a declarat Iulia Adamache, PR & marketing UTV.

Transmisiunea live pe postul de televiziune va include atât competiția dintre cele două echipe, cât și premierea campionilor, suma totală a premiilor ridicându-se la 4000 de Euro.

Urmăriți site-ul utv.ro, cât și paginile de Facebook a Utv și a Finalei Naționale de League of Legends pentru a fi la curent cu ultimele noutăți și unde vă așteaptă multe surprize.

Biletele pentru finala turneului național de League of Legends sunt disponibile la prețul de 35 lei și pot fi achiziționate online, de pe site-ul: https://www.kompostor.ro/6511, în limita stocului disponibil.

You may also like...

Shares