Cură de detoxifiere împotriva Facebook-ului – Ziua 1

Detoxifierea înseamnă “a neutraliza acțiunea produselor toxice din organism, din spațiu”. Iar eu aveam nevoie neapărat de o cură de dextofiere de la Facebook. În ultima perioadă simțeam cum trece timpul pe lângă mine cât eu dădeam scroll pe News Feed, parcă timpul avea o altă viteză când intram pe Facebook.

Pentru că sunt tech blogger și întrețin o pagină de Facebook unde postez destul de des pentru a le oferi fanilor mereu cele mai noi și interesante informații, ajungeam să stau ore în șir doar pe Facebook pentru a mă documenta cu tot ce e nou, cel puțin asta era scuza din mintea mea.

1581365

De ce să faci o pauză de la Facebook?

Dimineața cum mă trezeam îmi verificam mailurile și notificările de pe Facebook, apoi deschideam PC-ul și browser-ul unde automat eram logată la Facebook. Și pentru că eu acum lucrez de acasă, Facebook-ul pe desktop era mereu pornit, chiar aveam setate și notificările desktop la Facebook, așa că nu aveam cum să nu observ vreo notificare. Iar la aproape 5.000 de prieteni… notificările tot veneau.

Pe lângă faptul că nu puteam să nu văd tot ce apare pe Facebook, începusem și să vreau să postez cât mai mult, indiferent ce. La aproape 5.000 de prieteni pe profilul personal, orice postam strângea rapid zeci de like-uri și destule comentarii. Era un cerc vicios, postam o imagine, primeam zeci sau sute de like-uri și tot intram pe Facebook la aproape fiecare like sau comentariu pentru că primeam notificare.

Deși scuza era pagina mea de Facebook, pe profil pierdeam o groază de timp… Scroll, după scroll. Și cu fiecare scroll scădea și productivitatea mea. Lucrul de acasă nu e chiar așa simplu cum pare, mai ales că e foarte ușor să ți se distragă atenția și să ajungi să nu faci nimic din lipsă de chef sau pentru că pierzi timpul cu altele.

După o zi în care nu am făcut mai nimic din treaba pe care o aveam, m-am hotărât să iau o pauză de la Facebook pentru detoxifiere. Nu vreau să renunț definitiv la Facebook, vreau doar să mă distanțez un pic, să reduc număr orelor petrecute pe această rețea de socializare, să răcesc relația. Și cum sigur nu aș reuși să fac asta treptat, mai bine iau o pauză de câteva zile ca apoi să nu mai simt nevoia să stau non-stop. Un fel de “sevraj”.

2000px-No_Facebook.svg

Ziua 1

Tocmai a trecut o zi și un pic de când m-am delogat de pe Facebook. Nu a fost deloc ușor… Imediat cum m-am delogat de pe PC și mi-am dezinstalat aplicația de pe smartphone-ul meu personal – Note 5, am început să primesc notificări de la Facebook pe alte device-uri unde eram logată, pe alte smartphone-uri la test, pe sistemul audio de la Vonino și chiar pe smartwatch. După ce am dezinstalat Facebook de peste tot, primesc norificări pe Note 5 din browser, nici nu știam că sunt logată și acolo. Așa că abia după o oră de dezinstalat am reușit chiar să scap de Facebook.

Apoi am avut probleme cu alte aplicații/site-uri care se logau la Facebook. Pentru că eu mai mereu foloseam logarea cu Facebook-ul, mi s-a întâmplat să nu reușesc să mă mai loghez pe unele site-uri pentru că nu știam parola, inainte totul se făcea prin Facebook. Bine că orice site îți permite să îți recuperezi parola rapid, dar a fost și asta o mică bătaie de cap.

Normal că au urmat ore în care mă gândeam că sigur am mesaje sau notificări importante pe care nu le văd. Cine știe ce parteneriate sau proiecte pierd pentru că nu răspund pe Facebook. Dar am încercat să mă liniștesc gândindu-mă că e foarte ușor să mă contacteze cam oricine prin alte medii: pe blog, pe mail, pe WhatsApp, la telefon, pe pagina de Facebook, pe Youtube etc. Dacă e ceva important, sigur oricine mă poate contacta.

Pagina de Facebook încă o administrez, nu-mi pot lăsa fanii doar pentru că vreau eu să iau o pauză. Așa că mi-am făcut un profil nou, gol, fără vreun prieten și fără să dau like la vreo pagină. Profil folosit doar pentru a administra pagina mea.

La început mă uitam în gol la monitor, tot voiam să dau scroll… dar nu aveam la ce :D. Cu puțină motivație, m-am apucat să scriu articole pentru blog. A fost una din cele mai productive zile pentru blog-ul meu, am postat 7 articole – un record pentru mine. În plus, am avut mai mult timp pentru mine, am făcut mai multe pauze de la PC (lucru foarte benefic pentru ochi, mai ales că de câteva zile tot simțeam că mă ustură) și am fost și la un curs de grafică. Chiar a fost o zi productivă.

Acum deja începe a doua zi fără Facebook și încă nu simt nevoia să intru să-mi verific notificările. Cred că sunt pe drumul cel bun :D

 

You may also like...

3 Responses

Leave a Reply

  1. Marius says:

    N-o sa rezisti. :)

  2. Exact asa incepe si dimineata mea :))). Si eu lucrez tot de acasa si facebook ul e deschis toata ziua…insa cand ies rezist sa nu imi petrec tot timpul pe facebook :))). poate in vacante o sa incerc sa stau cat mai putin :)

Shares