Cum să obții imagini 360 reușite + Review LG 360cam

În acest articol o să vă prezint camera 360 primită în test de la F64LG 360Cam, o să vă învăț cum puteți obține imagini 360 reușite, cum le puteți edita și ce device-uri 360 sunt acceptate de Facebook.

Pozele la 360 de grade există de ani buni, la început erau imagini editate din mai multe cadre care erau folosite ca tururi virtuale pentru anumite locații, apoi unele smartphone-uri și aplicații speciale de cameră (precum Google Camera) au oferit opțiunea Sphero Picture, funcție care realiza o poză 360 tot din mai multe poze alăturate. Anul trecut video-urile 360 au explodat, țin minte că primul video 360 pe care l-am văzut prezenta o imaginea din lumea Star Wars. Pionieri pentru a oferi video-uri 360 către publicul larg au fost cei de la Facebook și cei de la Youtube, dar și video-urile 360 existau de ceva timp, doar că nu erau disponibile oricui. Foarte mult a contat și cererea mare pentru conținut VR, video-urile 360 fiind folosite și pentru VR. Companiile producătoare de device-uri smart și-au dat seama rapid de potențialul video-urilor și pozelor 360, așa că au lansat destul de repede device-uri capabile să filmeze la 360 de grade sau să facă poze cu o singură declanșare, fără a alătura zeci de poze mai mici.

20160619_184247

Acum puțin timp Facebook a anunțat că oferă suport pentru pozele 360, iar cum tot ce apare pe Facebook e cool, cererea pentru camere 360 a crescut incredibil de repede. Chiar dacă Facebook transformă și panoramele în poze aproape 360 (sistemul de navigare fiind același), imaginile full 360 sunt cele mai apreciate.

Panoramele realizate cu telefonul sunt compuse tot din mai multe imagini alăturate, astfel pot apărea foarte multe erori de editare/procesare, mai ales dacă telefonul nu este ținut perfect stabil. Poți crea poze 360 și în programe de editare foto (Photoshop) dar sunt foarte dificil de realizat, teoretic ai nevoie de licență pentru acel program, iar facebook nu acceptă poze care nu sunt realizate cu un device capabil să fotografieze poze 360. Noroc că îl poți păcăli cu ce este realizată poza, dar asta o să vă explic cum se face spre finalul acestui material.

AAA

Cu ce device-uri poți face poze/video-uri 360?

Sunt doar câteva modele pe piață: LG 360Cam, Ricoh Theta S, Giroptic 360Cam, Samsung Gear 360, IC Realtech Allie, 360Fly și Panono, toate fiind acceptate de facebook. Mai poți folosi iPhone-uri sau iPad-uri, Galaxy S5 sau modele mai noi, Note 3 sau modele mai noi, doar acestea fiind acceptate de facebook ca panorame ce le poți manevra ca pe o poză 360. Mai poți încerca și aplicații precum Street View, Google Camera, Cardboard Camera sau Theta S. Interesant este că Facebook are în plan să creeză propria lor cameră 360 – Facebook Surround 360.

Azi vă voi prezenta camera LG 360Cam, prima cameră lansată către publicul larg (la scurt timp fiind lansată și camera de la Samsung).

Aș vrea să mulțumesc celor de la F64 care mi-au oferit această cameră 360 pentru review, a fost tare distractiv să mă joc cu ea.

Review LG 360Cam – cea mai ieftină cameră 360 de pe piața locală

IMG_0204

LG 360Cam este cea mai la îndemână soluție pentru a surprinde imagini unice în 360 de grade, prețul este foarte bun (doar 1.100lei la F64), este foarte ușor de folosit și de setat. Dar o astfel de cameră poate fi folosită și pentru a produse conținut VR, dar nu este tocmai ușor.

LG 360Cam a fost lansat împreună cu LG G5, deși a fost prezentată ca un accesoriu pentru LG G5, LG 360Cam este un device independent de marca LG, se poate conecta la aproape orice model de smartphone cu Android sau iOS.

Review video LG 360Cam:


Design

Primul lucru pe care îl vezi când deschizi cutia este plastic de protecție ce se dă jos un pic cam greu, plasticul are rolul de a proteja cele două obiective mari ale device-ului de zgărieturi.

LG 360cam este foarte ușor și ca greutate (97 grame), dar și ușor de ținut cu o singură mână, deși eu vă recomand un trepied, o să vedeți în mai încolo de ce. Seamănă destul de mult cu microfonul pe care îl folosesc eu pentru a înregistra acest material.

Corpul este din plastic dur ce are un finisaj metalic, iar marginea este cauciucată pentru un grip mai bun și pentru rezistență la șocuri. Butonul declanșator este situat perfect pentru a-l apăsa cât mai ușor cu o singură mână.

IMG_0195

Pe partea dreaptă avem LED-ul care ne arată dacă device-ul e pornit, dacă filmează sau dacă nu prea mai are baterie. Tot aici ne este indicat și modul de fotografiere, la 360 de grade sau la 180 de grade, mod ce poate fi setat din aplicația mobile.

Device-ul are doi senzori mari ce fotografiază în direcții opuse și care împreună reușesc să captureze imagini complete 360.

În partea de jos există un mount pentru trepied și un căpăcel ce ascunde cardul de memorie microSD, ce este aproape obligatoriu, și cablul de încărcare și transfer de date USB tip C.

IMG_0198

Camera foto/video

Ambele obiective sunt de tip fish-eye, au o rezoluție de 13MP și pot captura imagini la un unghi de 206 grade, apoi combinând cele două imagini pentru a obține o poză sau un video la 360 de grade.

Sunt anumite zone care nu sunt surprinse perfect de cameră, zonele din dreptul marginilor și de sub cameră – aici fiind mult mai vizibil efectul de suprapunere a imaginii. Așa că aveți grijă ca atunci când fotografiați subiectul vostru principal să nu fie în zona aia, preferabil e să fie exact în dreptul unuia din obiective. Mai ales că poți seta din aplicație care e obiectivul principal.

Calitatea imaginilor nu este extraordinară, se vede că este printre primele device-uri lansate. Dacă vreți un device capabil de poze și video-uri 360 pentru imagini profi, poate ar trebui să investiți mult mai mulți bani.

20160621_175607

Cardul de memorie microSD poate să fie de până la 1TB, iar pozele le poți transfera ușor pe smartphone pentru a le distribui. Device-ul are și o memorie internă de 4GB, dar vă recomand un card de memorie neapărat. De multe ori vei prefera să muți imaginile în PC cu ajutorul unui cititor de carduri, durează destul de mult transferul pe smartphone sau prin cablul de date.

Bateria este de 1.200mAh și poate filma până la 70 minute de video. Impresionant, nu?

Microfoanele încorporate, trei la număr, permit înregistrarea sunetelor surround, dar nu vă așteptați la o calitatea prea bună a sunetului. Iar de multe ori Youtube nu recunoaște canalul audio. Bine, la mine nu a recunoscut nici măcar video-ul ca fiind 360… nu știu de ce.

IMG_0202

Aplicație

Aplicația 360 Cam Manager este foarte simplu de utilizat. Cu ajutorul ei puteți porni declanșatorul de la distanță, puteți copia imaginile pe smartphone pentru a le distribui pe rețetele de socializare, poți modifica unghiul pozelor – 360 sau 180, poți seta obiectivul principal care va înregistra imaginea centrală și cel mai important, poți vedea ce filmează sau pozează camera.

Durează un pic cam mult până imaginile sunt transmise pe mobil. Aplicația se conectează la device prin Bluetooth și apoi crează o legătură WiFi între telefon și LG 360Cam. Dacă veți vrea ca apoi să urcați poza pe facebook, trebuie să deconectați device-ul de la smartphone, nu se pot face în paralel.

De la setări puteți alege o parolă pentru conexiunea WiFi de care vă vorbeam mai devreme, puteți opri sau porni sunetul, puteți alege stocarea, puteți vedea nivelul bateriei și puteți modifica timpul până când intră pe sleep.

Utilizare imagini 

Imaginile pot fi încărcate cu ușurință pe Facebook (unde sunt și recunoscut ca fiind 360) sau le puteți distribui și pe alte canale ca imagini de tip panorama usor deformate.

dsd

Așa se văd imaginile dacă nu sunt deschise pe Facebook sau cu ajutorul unor programe speciale. Arată aiurea, nu?

Eu nu am reușit să încarc un video 360 pe Youtube, am încercat în mii de feluri, dar nu am reușit. Pe Facebook a mers din prima.

Editare imagini

Imaginile 360 pot fi editate cu ajutorul unor programe speciale de editare. Puteți modifica pozele în Photoshop și filmările în After Effects, doar trebuie să țineți cont de câteva reguli pentru ca apoi Facebook să poată să-și dea seama că e o imagine 360.

 

Nu este suficient să ai o imagine la dimensiuni potrivite pentru 360 sau modificată pentru a se vedea perfect într-o sferă, Facebook trebuie să vadă că respectiva poza este realizată cu un device 360. Facebook citește datele Exif ale pozei și își dă seama dacă a fost modificată.

20160623_105441

Așa că aveți două opțiuni:

1. Editați poza ca apoi să o salvați cu Save, nu Save As sau Save for Web. Înainte să dați save, trebuie să vă asigurați că layerele adăugate sunt flatten (că există un singur layer). Așa facebook o să vadă imaginea ca fiind cea originală. Eu am reușit chiar să adaug text pe imagine, nu a fost deloc ușor, nu există program free care să facă asta automat, trebuie să te chinui tu până când layerul adăugat de tine are curbura și modificarea de adâncime de care are nevoie.

2. Creați o imaginea 360 în Photoshop (vă recomand să utilizați plug-in-ul Flexify 2) și apoi o salvați ca pe orice altă imagine. Aveți grija ca dimensiunile imaginii să fie de 5560×2830. Apoi editați datele Exif ca Facebook să creadă că poza a fost făcut cu o cameră 360.

Puteți modifica tag-urile Efix utilizând site-ul eXif.er sau puteți downloada programul ExifToolGUI. Mai multe detalii puteți găsi aici. Asemănător e și la video-uri.

13442647_10102333885990563_8273070352619746098_o

Felicitări! Acum ai propria ta imagine 360 gata să fie recunoscută de Facebook.

Dar este mult mai ușor să te asiguri că vei avea o imagine 360 reușită direct din aparat. Trebuie să ții cont de câteva lucruri importante.

Recomandări pentru imagini 360 reușite

20160620_195509

1. Folosește trepied. Nu doar pentru ca imaginea să fie stabilă, dar ca să eviți să ții se vadă mâna deformată când ții device-ul.

2. Subiectul să fie așezat în obiectivul principal, preferabil chiar pe mijloc – loc unde deformarea e minimă

3. E aproape imposibil ca în natură să eviți razele soarelui – pentru că pozezi tot din jur, dar ai grijă să nu fie un moment extrem de însorit, realizează poze când e un pic înnorat.

4. Ai grija ce apare în cadrul. Deși apoi poți edita imaginea, e mult mai simplu să te asiguri că nu surprinzi ceva ce nu vrei – nu uita că această cameră surprinde tot.

5. Nu sta prea aproape de ea, o să te deformeze

6. Încearcă să ții camera la nivelul feței tale, astfel deformarea e minimă (sau la înățimea subiectului principal)

7. Încearcă să editezi partea de jos a imaginii ce suprinde suportul pe care e pusă sau trepiedul.

8. Pozează cât mai mult! Nici nu știi când o să suprinzi o imagine superbă.

IMG_0250

Prețul pentru LG 360Cam este unul foarte bun, dar dacă vreți o calitate a imaginii ireproșabilă… vă recomand să mai așteptați câteva luni până când device-urile or să fie îmbunătățite.

You may also like...

3 Responses

Leave a Reply

  1. Tatiana Sorina says:

    E perfecta,super poze,ador sa fotografiez minunatiile naturii.

  2. După ce am citit articolul și am văzut review-ul video mi-a venit o idee, un smartphone care face poze 360. Știu, pare cam ciudat, dar deja am o idee în minte. Dar am stat și m-am gândit, chiar se va face așa ceva. Tu ce părere ai?

  1. 07/07/2016

    […] Recomandari pentru imagini 360 reusite si un review complet, gasiti aici. […]

Shares