Ce e un smartphone?

Un smartphone este un telefon mobil multimedia multifuncțional, conectat la o rețea GSM sau UMTS. Dispunând și de o tastatură reală sau virtuală, el oferă funcționalitățile de PDA, agendă, calendar, navigare GPS, eventual și e-mail, minicalculator, aparat foto, aparat de filmat și altele. De obicei el dispune și de un ecran sensitiv la atingere de tip touchscreen.

Totuși cea mai spectaculoasă aplicație realizată deja pentru majoritatea modelelor de smartphone este conexiunea la Internet. În acest caz, smartphone-ul necesită desigur și o aplicație browser specială, care mijlocește utilizatorului o mare parte din gama enormă de posibilități ale webului.

Funcțiile sunt realizate cu ajutorul aplicațiilor software, care lucrează sub un sistem de operare specific. Printre cele mai folosite sisteme de operare pentru smartphone-uri se numără Symbian OS, iOS, Android, BlackBerry OS, Windows Phone 7 și Palm OS. Pe un smartphone se pot programa și instala și aplicații suplimentare care îi lărgesc posibilitățile, numite în general app.

Primul smartphone a fost Simon (de la compania americană IBM), prezentat la salonul de tehnologie COMDEX din 1992  și pus în vânzare de compania de telecomunicații BellSouth în 1993.

În 2001 compania canadiană RIM a lansat pe piață modelul BlackBerry, un smartphone care a permis pentru prima dată și comunicații e-mail mobile (prin rețeaua GSM). Include și o tastatură reală dar de mici dimensiuni.

 

Sursa: wikipedia.ro

You may also like...

1 Response

  1. Andreea Deea says:

    Nu stiam ca Simon a fost primul smartphone.

Leave a Reply

Shares