Am încercat karting-ul pe gheață. E super!

Săptămâna trecută am încercat o nouă modalitate de a te distra în mall, una ceva mai neobișnuită – Karting pe gheață!

AFI Palace Cotroceni își mărește gama de opțiuni de distracție prin serviciul ice karting (aveau deja karting în parcare, laser tag, sală de jocuri, plimbări cu trenulețul, roller coaster etc.), introdus în premieră în România de patinoarul Cotroceni on Ice. Astfel, de la finalul lunii aprilie vor fi disponibile trei karturi special create pentru curse pe gheață.

IMG_7460

Eu sunt o fană a karting-ului, merg pe circuit cât de des pot, mai ales vara. A fost o noutate pentru mine să conduc un kart pe gheață, și chiar dacă mi-a fost puțin teamă înainte să intru pe gheață, mi-am dat seama rapid că nu e nimic complicat, e sigur – chiar m-am lovit de margine și nu s-a resimțit tare (ai protecții pe lângă kart), aluneci doar un pic mai frânare/drift (roțile au ținte pe ele), iar limita de kart-uri este de trei, așa că este destul de greu să te lovești de cineva (eu nu m-am lovit de altcineva, doar de margine).

IMG_7452

Mai întâi am avut parte de un mic instructaj, mi-am pus o cagulă de protecție și peste ea casca, apoi am intrat direct pe gheață. Kart-urile sunt controlate prin telecomandă de către instructori, dacă mergi prea repede sau dacă riști să te lovești tare de cineva, instructorii îți frânează kart-ul din telecomandă – foarte util când se dau copii. Vă recomand să nu vă îmbracați prea subțire, sunteți totuși pe gheață… iar scaunul kart-urilor e rece.

Karturile vor putea fi închiriate la patinoar printr-un sistem online sau telefonic și vor putea fi conduse de adulți, dar și de copiii care au împlinit vârsta de 8 ani. Fiecare client va beneficia de un scurt instructaj înainte de a începe cursa pe gheață. Karturile funcționează pe baza unui sistem electric și pot fi controlate și de la distanţă, prin intermediul unei telecomenzi.

IMG_7429

Noul serviciu de distracție introdus de patinoarul din AFI Palace Cotroceni va fi folosit și în scop caritabil, iar 10% din încasările provenite din primele 100 de închirieri de karturi pe gheaţă  vor fi direcţionate de Cotroceni on Ice către Magicamp, Tabăra Copiilor Diagnosticaţi cu Cancer.

IMG_7480

În AFI Palace Cotroceni oferim clienților noștri un mix variat de opțiuni de distracție, ce vin în întâmpinarea dorințelor unui public extins. Urmărim constant trendurile internaționale și suntem deschiși să introducem pe piața din România concepte noi, care să diversifice și mai mult posibilitățile de petrecere a timpului liber din centrul nostru comercial. Cu această ocazie îi invităm pe clienții noștri să vină la patinoar și să se numere printre primii care vor testa serviciul ice karting, în România.”, declară Aura Dinu, Marketing Director, AFI Palace Malls Division.

IMG_7468

Prin ice karting deschidem patinoarul și celor care nu știu să patineze. Iar drifturile pe gheață sunt de senzație. Ne așteptăm ca numărul clienților care vin să se distreze la Cotroceni on Ice să fie mai mare comparativ cu anii precedenți. ” a adăugat Catinca Oprea, PR Cotroceni on Ice.

You may also like...

4 Responses

  1. Bogdan says:

    Buna,

    Pe ce site sau la ce telefon te programezi?

    Cat timp si cat costa o cursa?

  2. Nu am incercat karting niciodata…dar sigur mi ar placea

Leave a Reply

Shares