Activision a anunțat lansarea DLC-ului Ascendance pentru Call of Duty: Advanced Warfare ce include patru hărți multiplayer noi

Activision a anunțat lansarea pe data de 31 martie a DLC-ului Ascendance pentru Call of Duty: Advanced Warfare ce include patru hărți multiplayer noi și următorul capitol al modului co-op Exo Zombies.

COD AW DLC_Ascendance_Chop Shop Environment
Call of Duty: Advanced Warfare Ascendance este cel de al doilea DLC ce va fi disponibil pentru Call of Duty:Advanced Warfare, via Xbox Live pentru Xbox One și Xbox 360, pe data de 31 martie. Acest pachet include patru hărți multiplayer noi, o noua armă (OHM) împreună cu o variantă personalizată a acesteia (OHM Werewolf), abilitatea Exo Grapple acum în multiplayer, cât și următorul capitol al modului co-op Exo Zombies.
Pe Perplex, acțiunea are loc într-un complex rezidențial din Sydney, fiind o hartă de dimensiuni reduse, special creată pentru cei care se simt bine în asemenea locații. Cei care excelează pe aceasta hartă pot activa drone care modifică structura apartamentelor, dând astfel naștere unor noi căi de acces și implicit unor noi posibilități de a-și elimina adversarii.
Site 244 îi plasează pe jucători la poalele muntelui Rushmore, unde acțiunea se desfășoară în jurul unei nave de origine extraterestră ce s-a prăbușit în apropierea acestei locații importante, în timp ce Climate are loc într-o zonă închisa cu climat controlat, unde condițiile se pot schimba dintr-un moment în altul.

COD AW DLC_Ascendance_Climate

Nu în ultimul rând, Chop Shop este parte dintr-un complex industrial, o hartă simetrică de dimensiuni medii cu un scorestreak ce permite jucătorilor să închidă anumite zone.

Ascendance include un nou capitol în saga Exo Zombies, o poveste spusă din perspectiva a patru angajați Atlas, personaje aduse la viață de actori de renume precum John Malkovich (In the Line of Fire, RED, Burn After Reading), Bill Paxton (Aliens, Titanic, Edge of Tomorrow), Rose McGowan (Planet Terror, Scream) și Jon Bernthal (Fury, The Wolf of Wall Street). În cadrul acestui nou capitol denumit Infected, cei patru supraviețuitori se află acum la periferia centrului de cercetare Atlas, fiind din nou nevoiți să facă față hoardei de zombie cu ajutorul unui nou arsenal de arme și capcane. Nu în ultimul rând, o locație cunoscută veteranilor Call of Duty din Modern Warfare 2 și Modern Warfare 3, Burgertown, își va face apariția în acest nou capitol Exo Zombies.

COD AW DLC_Ascendance_Site 244 Environment
Un nou trailer cu secvențe de gameplay din Ascendance va putea fi vizionat cu ocazia turneului Call of Duty Championship 2015, pe data de 29 martie.
Call of Duty: Advanced Warfare Ascendance va fi disponibil pe data de 31 martie pentru Xbox One și Xbox 360, individual sau ca parte din Season Pass-ul ce conține inclusiv DLC-ul anterior, Havoc, cât și următoarele două DLC-uri. Lansarea pentru platformele PlayStation și PC va fi anunțată la o dată ulterioară.
Pentru mai multe informații vizitați www.callofduty.com,

You may also like...

Leave a Reply

Shares