Acer extinde gama Switch 2-în-1 cu Switch 5 și Switch 3

Acer a avut astăzi un eveniment de presă la New York prin care a anunțat noi device-uri, printre ele se numără și două modele ale gamei de notebook-uri Switch 2-în-1: Switch 5 și Switch 3, cu sistem de operare Windows 10 și cu Acer Active Pen pentru a desena, a lua notițe sau edita documente și fotografii, direct pe ecran, cu Windows Ink.

Switch 5 este primul dispozitiv 2-în-1 Acer care va fi echipat cu noile procesoare Intel Core i7 și i5 din generația 7.

Switch 5_01

Cu ajutorul standului patentat Acer cu autoreglare, unghiul de vizualizare al Switch 5 poate fi ajustat cu ușurință, oferind confort suplimentar în orice context. De asemenea, Switch 5 utilizează sistemul de răcire fără ventilator, proprietar Acer, LiquidLoop, pentru a menține funcționarea eficientă, fără zgomot. Design-ul fără ventilator permite procesoarelor puternice Intel Core din generația 7 să ofere performanțe excelente și o durată de viață a bateriei de 10,5 ore.

Noul Switch 5 are un șasiu din aluminiu anodizat, elegant și modern, iar cu ecranul tactil wide FullHD+ de 12″ cu tehnologie IPS, dispozitivul oferă o rezoluție impresionantă de 2160×1440, cu suportul Intel HD Graphics 620. Utilizatorii se vor bucura de culori vii și detalii clare, importante pentru video și divertisment. Acer TrueHarmony și amplificatorul inteligent oferă performanțe audio îmbunătățite, pentru claritate și volum crescut, care vin în completarea calității excepționale a ecranului.

Switch 5_05

Acer Switch 5 este subțire și ușor, cu dimensiuni de doar 292  x 201.8  x 12 mm și o greutate de doar 1.27 kg (tableta cu tastatura atașată). Tableta Switch 5 măsoară doar 9.6mm pe înălțime și cântărește 0.92 kg.

Switch 3 oferă utilitate și performanță excelente studenților, familiilor și oricui caută un produs cu un foarte bun raport calitate-preț. Dispozitivul rulează pe procesoare Intel Pentium și Intel Celeron care oferă performanțe zilnice solide și o durată de viață a bateriei de până la 8 ore. Afișajul de 12.2″ este proiectat pentru a oferi o precizie incredibilă și o experiență touch în 10 puncte. Are un unghi larg de vizualizare, de 178 de grade, și o rezoluție FullHD de 1920×1200, cu tehnologie IPS. Difuzoarele frontale completează experiența de vizionare cu volum și calitate audio îmbunătățite.

Switch 3_01

Switch 3 măsoară doar 295  x 201 x 16.3 mm, cu o greutate de 0.9 kg (tableta cu tastatura atașată). Tableta Switch 3 măsoară doar 9.95mm pe înălțime și cântărește 0.9 kg.

Ambele modele Acer Switch 5 și Acer Switch 3 sunt livrate împreună cu o tastatură ce poate fi atașată prin intermediul unui sistem magnetic ultra-securizat și care poate fi ajustată la un unghi ergonomic, în funcție de preferințele utilizatorilor. Tastatura de la Switch 5 este iluminată, pentru confort sporit în contextul utilizării în medii întunecate și are o grosime de doar 5.85 mm

Standul de susținere are forma literei U, este elegant și stabil și poate fi ajustat cu ușurință la un unghi de până la 165 de grade. În plus, Switch 5 poate fi ajustat fără efort, cu o singură mână, datorită standului auto-retractabil. Ambele sisteme funcționează cu Acer Active Pen, care suportă palm rejection și 1024 nivele de senzitivitate la presiune.

Switch 5 și Switch 3 sunt disponibile cu opțiuni variate de stocare și memorie. Switch 5 este echipat cu un SSD PCIe de 256GB sau 512GB și până la 8GB LPDDR3 SDRAM. Switch 3 are memorie eMMC de 32GB, 64GB sau 128GB și până la 4GB LPDDR3 SDRAM. Ambele modele sunt echipate cu un port reversibil USB 3.1 Type-C pentru transfer rapid de date, partajare video sau alimentarea altor dispozitive.

Switch 3_05

Prețuri și disponibilitate

Acer Switch 5 va fi disponibil din iunie cu prețuri începând de la €1,099.

Acer Switch 3 va fi disponibil începând cu luna iunie cu prețuri începând de la €499.

You may also like...

Shares