Acer Aspire R11- Design reușit, portabilitate și performanță

Ce-mi doresc eu cel mai mult de la un laptop este: performanță. Și cum folosesc zilnic programe de editare foto și video, este important pentru mine să am un laptop capabil să ruleze acele programe fără probleme, chiar și simultan. Eu am investit destul de mult într-un PC performant (pentru că lucrez foarte mult de acasă), iar acum caut să-mi cumpăr și un laptop. Am testat acum vreo două luni un super laptop de gaming, cu specificații foarte bune și care putea rula orice program dorit de mine la viteze incredibile, dar avea un mare defect, era foarte greu. Principalul avantaj al unui laptop este portabilitatea, faptul că îl poți lua oriunde cu tine. Portabilitatea devine destul de dificilă când ai un laptop de 5 kg în spate, în rucsac.

12440811_1126652787379065_5238435041379093488_o

Apoi am testat un laptop super portabil, un Chromebook, care m-a dezamăgit destul de rău la capitolul performanță și utilitate.

Iar de peste o lună testez un micuț laptop Acer, ultraportabil, cu ecran de 11 inci, cu dimensiunile unei coli A4 și cu o greutate de aproape 2 kg cu tot cu încărcător (1,58 kg fără încărcător). Știam că are un ecran tactil și rabatabil la 360 de grade și specificații medii, dar nu știam că o să fie capabil să-mi deschidă Chrome, Skype, Photoshop și Illustrator în paralel, și chiar să se miște acceptabil când le folosesc… Atenție! în paralel. Cu un singur program deschis chiar se mișca foarte, foarte bine.

IMG_6623

Acest laptop despre care o să vă vorbesc este Acer Aspire R 11 – primul laptop Acer care folosește o balama cu o deschidere de 360 de grade și de care eu m-am îndrăgostit iremediabil.

Design:

Culoarea îți atrage atenția imediat, nici că mi-aș fi dorit o altă culoare la un laptop așa mic și drăguț. Modelul este disponibil în două culori, alb și albastru. Carcasa este realizată dintr-un plastic destul de dur, mat și cu un pattern în relief care îl face foarte ușor de ținut într-o singură mână. Acest pattern acoperă atât partea frontală unde este ecranul, cât și spatele, așa că nu o să-ți alunece din mână, iar patternul are și rolul de a ține zgârieturile departe de acest model. Tot pe spate sunt și protecții din cauziuc pentru laptop, dar și pentru suprafețele sensibile pe care așezi laptopul.

IMG_6627

Balamalele speciale care permit ecranului laptopului o rotire la 360 de grade nu sunt proeminente, la o primă vedere nici nu îți dai seama de ce sunt în stare.

Pe marginea dreaptă avem portul și LED-ul de încărcare, butonul de power și de blocare a ecranului și butoanele de volum utilizate mai mult în modul tabletă. În spate, ascuns destul de bine, este portul pentru cardurile de memorie SD. Pe partea stângă este portul Ethernet, un port HDMI, un port USB 3.0 și un port USB 2.0 și port de 35mm jack pentru căștile audio și microfon (combo).

IMG_6626

Ecran:

Ecranul modelului Acer Aspire R11 este de 11,6 inci de tip touchscreen, rabatabil la 360 de grade, cu o rezoluție de 1366x768px – o rezoluție decentă pentru un ecran de 11 inci. Ecranul fiind și singurul aspect negativ pe care l-am găsit la acest model, unghiul de vizualizare este foarte mic iar lumina naturală se reflectă mult prea tare. Nu prea îl poți folosi afară când e soare, dar în încăperi nu te deranjează cu nimic.

Ecranul rabatabil permite transformarea laptopului într-o tabletă, dar pentru că tastatura nu se poate îndepărta, este o tabletă destul de groasă. Eu nu aș folosi laptopul în acest mod decât dacă aș vrea să desenez ceva cu un pen special. Dar faptul că poți așeza ecranul la orice unghi vrei tu este de mare ajutor, acesta vă oferă patru moduri distincte din care puteți alege – Notebook, Afișaj, Pliere sau Tabletă – oferindu-vă flexibilitatea de a-l utiliza confortabil oriunde.

IMG_6635

Mai multe detalii despre ecran:

  • Panel HardwareID: AU Optronics B116XW01;
  • Coverage: 58% sRGB, 41% NTSC, 43% AdobeRGB;
  • measured gamma: 2.4;
  • max brightness in the middle of the screen: 214 cd/m2 on power;
  • contrast at max brightness: 100:1;
  • white point: 7500 K;
  • black on max brightness: 2.22 cd/m2;
  • average DeltaE: 9.84 uncalibrated, 3.36 calibrated .

Tastatură/Touchpad:

Tastatura se simte incredibil de bine, poți tasta ore în șir fără probleme. Spațierea tastelor este destul de bună, nu îți trebuie timp să te acomodezi dacă treci de la o tastatură de PC la acest laptop, ai chiar și săgețile în partea dreaptă. Există și taste rapide de tip shortcut pentru WiFi, duplicate screen, blocarea touchpad-ului, modificarea volumului și a luminozității, mute și start.

IMG_6641

Mă bucur că touchpad-ul se poate bloca foarte ușor cu doar o combinație de taste (Fn + F7). Touchpad-ul se simte foarte fin la mână și este destul de mare, reacționeză foarte bine dacă laptopul nu este suprasolicitat, click-urile se acționează ușor, iar butoanele de click nici măcar nu se văd.

Performanță:

Laptopul vine cu procesoar Intel Pentium din generația Braswell, o memorie RAM cu o capacitate de cel mult 8 GB și unitate de stocare HDD cu o capacitate de cel mult 1 TB. Datorită utilizării unor procesoare Intel cu consum energetic redus, Acer a putut utiliza un sistem de răcire pasiv.

Modelul testat de mine a avut procesor Intel Pentium N3700 la 1,6GHz cu 8GB de memorie RAM și HDD de un 1TB. A nu se confunda modelul testat de mine – Aspire R11 (R3-131T) cu modelul Aspire R11 cu Windows 10 preinstalat, deși nu sunt diferențe prea mari între ele.

IMG_6622

Pentru că modelul are HDD, și nu SSD, parcă durează un pic mai mult până îl deschizi, iar unele programe mai solicitante pentru el se deschid un pic mai greu, dar asta e normal la un laptop cu specificațiile și mărimea lui. Dar dacă vrei neapărat mai multă viteză, poți schimba HDD-ul cu un SSD, portul de conectare pentru stocare îți permite asta.

Nu am testat decât două-trei jocuri simple pe acest model (ex: Hearthstone). Dacă aveți nevoie de un laptop pentru gaming, acest model clar nu este pentru voi.

Modelul vine cu Windows 8.1 preinstalat și mi s-a întâmplat să aștept și 30 de minute când sistemul cerea neapărat un update, ca să nu mai zc că zilnic îmi amintea că pot face update la windows 10 (dar nu am făcut). Avantajul principal al sistemului de operare Windows 8.1 pentru acest model este posibilitatea de a trece rapid dintr-un mod în altul (laptop-tabletă) cu modificarea subtilă a interfeței între desktop și mobile.

Vă recomand să dezintalați toate aplicațiile preinstalate de la Acer, eu una nu le-am găsit utilitatea și unele țin neapărat să-ți trimită notificări zilnice.

IMG_6628

Bateria:

Cei de la Acer promit 8 ore de autonomie a bateriei de 3.220mAh. După o lună de utilizare, pot să vă asigur că autonomia bateriei ține în jur de 7 ore la o utilizare normală (browsing și scris) și aproape 6 ore la o utilizare intensă (Photoshop, editare video, jocuri).

Altele:

Laptopul este incredibil de silențios și nu am observat să se supraîncălzească nici măcar când îl chinuiam.

Webcam-ul este unul decent, nimic interesant la el…

Difuzoarele sunt foarte puternice, dar date la volum foarte mare (90%-100%) distorsioneză destul de mult sunetul.

IMG_6625

Prețul acestui model este de aproximativ 1.600lei, dar nu l-am putut găsi în niciun magazin online, în acest moment.

Concluzie:

Acer Aspire R11 este laptop perfect pentru cei care au nevoie de el aproape zilnic, care sunt nevoiți să-l care la muncă sau la facultate/cursuri și care au nevoie de un laptop micuț și performant, la un preț decent.

IMG_6620

Specificații:

Acer Aspire R 11 (R3-131T)
Screen 11.6 inch, 1366 x 768 px resolution, TN, touch
Processor Intel Braswell Pentium N3700
Graphics Integrated Intel Gen 8-LP Graphics
Memory 8 GB DDR3
Storage 1 TB 2.5″ 5400 rpm 7 mm HDD (Western Digital WD10SPCX-21KHST0)
Connectivity Wireless AC (Intel 3165 Dual Band), Bluetooth, Gigabit LAN
Ports 1 x USB 3.0, 1 x USB 2.0, HDMI, SD card-reader, headphone jack, RJ45
Battery 50 Wh
Operating system Windows 8.1
Size 298 x 213 x 21 mm (11.7” x 8.4” x 0.83”)
Weight 1.5 kg (3.48 lbs)
Extras non-backlit keyboard, available in Blue or White

 

 

You may also like...

4 Responses

  1. Un laptop chiar reusit! Arata minunat

  2. este cat de cat usurel…pe placul meu

Leave a Reply

Shares