A patra zi fără Facebook

După ce în a treia zi fără Facebook am fost nevoită să intru pe profilul meu pentru 2 minute și m-am bucurat că am avut puterea să rezist să nu mă uit la notificări sau pe news feed, în a patra zi m-am logat iar pentru a administra o postare de pe pagina mea. Și de data asta am stat fix 2 minute și am ieșit repede.

facebook-793048_1280

Încerc să aplic cu Facebook aceeași strategie pe care am folosit-o și în cazul diminuării consumului de Cola. A fost o perioadă în care consumam zilnic 3 litri de Cola (Coca Cola sau Pepsi), și nu doar pentru 2-3 zile, ci timp de săptămâni la rând. Nu pot spune că fizic mă simțeam rău, iar toate analizele erau foarte bune, ficatul nu se resimțea și nici nu luam în greutate. Dar înainte de culcare, când stăteam în pat, aveam un sentiment foarte ciudat… îmi simțeam creierul îmbibat în Cola. Am tot încerca să diminuez cantitatea de Cola, de la 3 litri la 2 litri și apoi 1 litru, dar nu a funcționat așa.

Am reușit să reduc din cantitatea de Cola consumată doar după ce m-am asigurat că o să stau acasă patru zile și că în perioada asta nici nu o să văd vreo sticlă de Cola. Prima zi a fost mai dificilă, corpul și creierul meu cereau Cola pentru a avea mai multă energie, dar apoi destul de repede nu am mai simțit nevoia să beau Cola. În a cincea zi, când am băut prima dată Cola, mi-a fost suficient să beau un singur pahar, corpul meu nu a cerut mai mult. Iar acum beau aproximativ un litru de Cola când este o zi agitată sau când ies în oraș, altfel mă limitez doar la un pahar de Cola pe zi.

Nu vreau să renunț la Cola, așa cum nu vreau să renunț nici la Facebook, ambele sunt lucruri care mie îmi crează plăcere și de care oarecum am nevoie, mai mult de Facebook decât de Cola. Facebook este pentru mine și un mod de a mă susține în activitatea mea și de a stabili relații și prietenii cu persoane ce îmi pot deveni un real ajutor în viitor. Nu vreau să renunț la Facebook, vreau doar să nu mai stau ore în șir să dau scroll.

Pentru mâine pregătesc un “plan de atac”, o să încerc să-mi limitez accesul la Facebook pentru a nu distruge tot ce am încercat să fac zilele astea, trebuie să găsesc o modalitate de a-mi bloca accesul nelimitat la Facebook pentru încă câteva zile, să intru pe profilul meu doar cu “porția”.

You may also like...

6 Responses

  1. Eu stiu cum să intri pe profilul tau de facebook doar cu “porția” :))) Ia-ti net de la Telekom si rezolvi totul :))

  2. George says:

    Cel mai simplu este sa intri pe telefon, o sa te plictisesti repede sa stai pe el. Eu asa am reusit sa scap de dependenta de facebook. Cand stai pe PC ai tendinta sa stai mai mult decat trebuie adica cu orele, sa dai intruna sa vezi ce s-a mai postat nou. Eu din cauza ca stateam mult la PC imi lacrimau ochii cand ieseam afara, ba chiar cineva mi-a zis ca daca plang. Viata este frumoasa daca stii cum sa o vezi. De cand petrec mai putin timp pe facebook adica doar sa vad ce este nou si ce mesaje am primit parca am pofta de viata ,pe prietena mea o pup si o imbratisez intr-una (cred ca nu mai poate saracuta dar nici nu se supara sau o deranjeaza ), ies mai des in parc cu sora mea mai mica si uite asa scap repede de plictiseala. S-au dus zilele acelea cand stateam toata ziua pe PC in special pe facebook, si manacam cand imi venea mie adica destul de des. Dupa parerea mea trebuie din toate cate un pic, ca altfel cei mult strica si nu e de bine. Mult succes si nu renunta la facebook deoarece nu poti ,este ca si cum ai renunta la masina, foloseste facebook dar intr-o doza mai mica. Te pup si nu uita sa zambesti ,iti sta bine :)

    • Victoria Giorgiana says:

      Ai dreptate. Asta era si varianta la care ma gandeam eu. Sigur o sa am nevoie de facebook, mai ales de messenger, asa ca mai bine il instalez doar pe telefon. Multumesc de sfat

  3. Este destul de greu sa renuntam de tot a facebook… avem multe chestii acolo…unii isi desfasoara afacerile pe facebook…ar fi insa ok sa incercam sa il folosim mai moderat! sa socializam live mai mult!

Leave a Reply

Shares